ENERGIE INFORMATĂ  I

În scopul unei coerenţe mai structurate a temei expuse în „Legile de bază ale autovindecării (I-III)”, voi continua cu câteva extrase din minunata carte a domnului Prof.univ.dr. Dumitru Constantin-Dulcan „Inteligenţa materiei” – Ediţia a III-a revizuită şi adăugită, apărută la Ed. EIKON Cluj-Napoca, 2009.

Vă recomand cu toată căldura să citiţi, ba mai mult decât atât, să studiaţi această carte.

.....................................

Date actuale privind implicarea informaţiei

în fiziologia viului

(pg.82-86)

La vremea când se scria Inteligenţa materiei nu se putea vorbi despre fiziologia lumii vii fără să se discute despre conceptele de informaţie, termodinamică şi teoria sistemelor – teme care pe atunci erau în mare vogă. Deşi astăzi sunt mai puţin discutate, implicaţiile lor pentru înţelegerea fiziologiei viului au o importanţă majoră. Voi aminiti câteva dintre acestea prin prisma cunoaşterii actuale.

Conceptul de sistem deschis ne spune că viaţa este condiţionată de existenţa unui permanent  schimb de informaţii şi energie cu mediul. Orice fiinţă traieşte numai prin mediu şi este deci dependentă de acesta. Cum se poate atunci nega influenţa modelatoare a mediului asupra fiziologiei şi a evoluţiei lumii vii? Mai pot fi negate opiniile în acest sens ale lui Lamarck, Bruce Lipton şi mulţi alţii, rămânând îngheţaţi în consideraţii, ca să nu le spunem dogme, vechi de 150 de ani, când toate datele de cercetare ne spun altceva?

Informaţia este o condiţie ineluctabilă a vieţii şi rămâne de aceea un concept peren care poate avea o multitudine de semnificaţii – de la aceea de semnal până la aceea de model, proiect, instrucţiune, cunoaştere. Statutul unei informaţii implică o sursă, un emiţător, un vehicul şi un receptor capabile de prelucrare, de decodificare.

Voi aduce în discuţie doar ultima sa condiţie – aceea a receptării şi prelucrării sau procesării informaţiei.

Cunoaştem bine acum rolul sistemului nervos de a recepta, prelucra şi emite informaţii. Dar structurile nervoase nu sunt descrise decât la fiinţele pluricelulare.

La plante şi la monocelulare nu sunt cunoscute. Cine are la acest nivel de existenţă rolul de a recepta şi prelucra informaţiile necesare vieţii? Trebuie să existe obligatoriu şi aici structuri echivalente sistemului nervos şi existenţa lor ne spune că în Univers informaţia are şi alte suporturi decât cele admise clasic.

Deşi lipsită de o structură nervoasă la nivelele discutate, celula „ştie” să-şi îndeplinească toate funcţiile necesare autoconservării şi reproducerii, asemenea unui organism pluricelular, dovenind că viaţa, oriunde s-ar insera, dispune de o capacitate care traduce în sine expresia unei inteligenţe. Recunoaşterea hranei, conduita de evitare a pericolelor, mobilizarea mecanismelor metabolice şi de reproducere presupun investiţii de inteligenţă, chiar dacă în orgoliul de a ne crede singurele fiinţe inteligente, refuzăm să o recunoaştem şi dincolo de noi. Toate celulele vii dispun de atâta inteligenţă cât este necesară pentru existenţa lor şi formularea conform căreia fiecare fiinţă îşi ajunge sieşi mi se pare a fi fericit găsită. Fără această inteligenţă adaptativă, viaţa n-ar putea exista şi evolua în multitudinea sa de forme cunoscute şi necunoscute.

Corpul uman este format din celule şi fiecare din aceste celule este o entitate conştientă. Conştiinţa  este o funcţie biologică celulară  care reflectă Unitatea funcţională a întregului organism. Conştiinţa celulară generează capacităţi de recunoaştere, asociere şi cooperare între celule. Celule se caracterizează printr-o „subordonare adaptativă” cu scopul de a preîntâmpina cerinţele organismului ca şi întreg. Afirmaţia domnuui Rene Descartes care împarte corpul uman în două părţi: o parte care gândeşte şi o parte mecanică nu este corectă.

Când am ajuns la conceptul de inteligenţă a celulelor în 1981, am avut mari temeri de respingere a ideii de către comunitatea ştiinţifică. Astăzi se vorbeşte însă fără reţineri, ideea nemaiapărând ca fiind bizară.

Bruce Lipton (2005), care este un incontestabil cercetător în biologia membranei celulare, ajunge la aceleaşi concluzii, obligat de observaţiile venite din laborator. Celulele sunt inteligente ca şi noi, spune el. Sunt prevăzute cu intenţie şi  scop, caută mediile favorabile şi le evită pe cele toxice, „discern”, analizează stimulii din mediu şi emit reacţii adecvate.  „Simt unde se găseşte hrana şi se deplasează în acel loc!”, afirmă Lipton.

El explică această inteligenţă a celulei prin mecanisme ce au loc la nivelul membranei celulare, care dispune de receptori pentru toţi stimulii cu care vine în contact, de la substanţe chimice şi fizice până la câmpurile purtătoare de informaţie. Inclusiv gândurile noastre, care sunt câmpuri energetice emise în spaţiu, ne spune Lipton, sunt receptate de celula vie. Imediat ce un semnal este receptat, intervin proteinele efectoare care emit o conduită adecvată.

Nu pot să nu amintesc aici, în acest context, de marele clinician şi gânditor, prof.dr. Vlad Voiculescu. Am avut şansa de a fi elev la cursul său de neurologie. El ne spunea că va veni o vreme când lumea ştiinţifică va fi uimită de mecanismele descoperite în funcţionalitatea membranei celulare.

Membrana este creierul celulei, ne spune Lipton. Mai mult, face afirmaţii mult prea îndrăzneţe pentru mentalitatea scientistă de astăzi, vorbind de proteine receptoare de conştiinţă şi de proteine  efectoare sau de acţiune ca unităţi fundamentale ale inteligenţei celulare.

Se impune aici o concluzie pe care am anticipat-o încă din anul 1977 când scriam la prima ediţie a acestei cărţi subcapitolul intitulat „Este sistemul nervos singura structură vie aptă să prelucreze informaţie?”. La virusuri, bacterii, plante, fiinţe monocelulare nu sunt cunoscute structuri nervoase. În ciuda acestui fapt, constatăm şi la acest nivel conduite inteligente impuse de condiţia lor de existenţă. „Ştiu” foarte bine ce au de făcut. Mai mult, o serie de oameni de ştiinţă din domeniul fizicii cuantice vorbesc de existenţa unei inteligenţe incluse în profunzimile materiei. Deducem de aici că sistemul nervos este structura capabilă să emită un comportament inteligent la fiinţele pluricelulare, atingând apogeul la fiinţa umană, dar nu este şi unicul suport al informaţiei din Univers. Spuneam chiar că scopul evoluţiei în lumea vie ar părea să fie doar acela de a crea suporturi cât mai evoluate de prelucrare a informaţiei, ajungând la creierul uman capabil să se reflecte pe sine.

Referitor la conceptul de informaţie, în recenta sa carte Ştiinţa şi câmpul akashic (2008), Erwin Laszlo, preocupat de existenţa unei coerenţe a lumii, de la particulele elementare până la nemărginirea cosmică, este de părere că factorul esenţial prin care aceasta este realizată îl constituie informaţia. Expresia grafică pe care o dă termenul este de in-formaţie, voind să sublinieze caracterul său intrinsec.

Este ceea ce am anticipat şi noi încă din 1981.

Sursă imagine:

http://bhavanajagat.wordpress.com/2010/05/10/i-am-consciousness-therefore-i-am/

LEGILE DE BAZĂ ALE AUTOVINDECĂRII

ENERGETICE  III

............................................................

Cum ne „protejează” mintea noastră

Specia umană a evoluat în decursul a sute de mii de ani, iar nouă încă ne-au rămas unele rămăşiţe ale structurii strămoşilor noştri preistorici. Unele sunt de ordin fizic – de exemple, apendicele nu serveşte în prezent nici unui scop biologic, totuşi îl avem. Mult mai multe rămăşiţe sunt directive mentale ori emoţionale care ni s-au imprimat în subconştient. Cea mai importantă este protecţia şi asigurarea supravieţuirii. Instinctul respectiv este o relicvă mentală din vremuri preistorice, pe când strămoşii noştri erau nevoiţi să lupte în fiecare zi pentru supravieţuire. Impulsul de protecţie/supravieţuire este tendinţa noastră înnăscută de a procrea şi dorinţa de a trăi. Se mai manifestă şi sub forma unor reacţii ce vin în ajutor pentru a ne asigura supravieţuirea emoţională sau psihologică, prin mecanismele cu care facem faţă emoţiilor negative, amintirilor traumatice şi concepţiilor dăunătoare sau limitative.

Cu toate acestea, ironia constă în faptul că principala strategie emoţională sau psihologică de supravieţuire poate fi o cauză semnificativă a problemelor de sănătate: ea împiedică gândul, concepţia, sentimentul sau emoţia supărătoare să devină conştiente, astfel încât să nu mai trăim aceeaşi durere pe care am simţit-o prima oară. Un exemplu obişnuit ar fi faptul că aproape oricine este educat că nu e bine să simţi sau să exteriorizezi anumite emoţii, cum ar fi furia. În copilărie, dacă plângi atunci când eşti nervos sau supărat, un părinte lipsit de răbdare ar putea să ţipe la tine să „îţi ţii gura”!; un profesor te-ar pune la colţ sau colegii de clasă ar putea să te tachineze. Din cauză că incidente de acest gen se repetă în timp, învăţăm – pentru că aşa este programat subconştientul – să ne reprimăm furia întrucât nu ne place când cineva ţipă la noi, ne pedepseşte sau ne ridiculizează; astfel de lucruri ne provoacă durere. Deseori subconştientul ne mai îngroapă şi amintirile traumatice ale incidentelor origionare ce au dus la programare – în cazul de faţă, cu părinţii, profesorii şi colegii de clasă –, deoarece amintirile respective ne-ar provoca durere.

Subconştientul are intenţii bune în încercarea sa de a ne „proteja” de durere, însă reprimarea creează ceea ce doctorul neurolog şi cercetătorul Paul Goodwind a numit „limită funcţională”, care se manifestă atunci când o tulburare emoţională, păstrată sau reprimată cu tărie în musculatura corpului, creează o perturbare energetică ce împiedică circulaţia normală a pranei. Fără rezerve adecvate de energie, partea din corp cu limită funcţională nu funcţionează cum trebuie – se loveşte fie de congestie energetică, fie de deficienţă – şi poate să apară o boală sau o problemă de sănătate.

Trei dintre cele mai cunoscute strategii de supravieţuire emoţională ale subconştientului sunt: împotrivirea de a simţi emoţii negative, reprimarea şi formarea de concepţii limitative.

Împotrivirea de a simţi emoţii negative

Licenţiatul în psihologie Gay Hendricks consideră că „toate emoţiile negative sunt unde delicate, de scurtă durată”. Totuşi, mulţi oameni pot dovedi intensitatea şi durata îndelungată a temerilor lor: griji faţă de o poziţie nesigură la serviciu sau privitoare la bani, furii simţite în copilărie faţă de părinţi, fraţi sau surori, nesiguranţă faţă de aspectul fizic,  senzaţia de nod în gât atunci când trebuie să vorbească în faţa mai multor oameni. Cum să fie doar sclipiri de energie mentală trecătoare? Ele sunt de fapt emoţii negative ce-i fac pe oameni să se chinuiască în momentul în care încearcă să le facă faţă.

Mai există însă o parte a definiţiei lui Hendricks: „Toate emoţiile negative sunt unde delicate, de scurtă durată, în cazul în care nu ne împotrivim să le simţim”. Incapacitatea noastră de a recunoaşte şi simţi emoţii negative în corp – şi nu emoţia negativă în sine – creează limite funcţionale ce împiedică circulaţia normală a pranei.

Împotrivirea de a simţi emoţii negative se mai numeşte şi negare. Să discutăm despre modul în care tratăm frica. În societatea noastră este inacceptabil să simţi şi să arăţi frica, mai ales în cazul bărbaţilor. Este o programare culturală universală. Acest lucru nu ne opreşte însă să ne fie frică de înalţimi, păianjeni, discursuri în public, moarte, pierderea slujbei sau de alte sute de posibile situaţii ce declanşează temeri sau fobii. La urma urmei, este cât se poate de omenesc să-ţi fie frică. Totuşi, deseori arătăm dispreţ faţă de cineva care recunoaşte că îi este frică, faţă de cineva presupus a fi moale, slab sau hipersensibil. Astfel, într-o societate în care nu trebuie să arătăm frica, învăţăm (şi prin învăţare suntem programaţi) aproape în fiecare situaţie – de la părinţi, profesori, antrenori, semeni şi alte persoane cu autoritate – să nu simţim şi să nu arătăm frică indiferent de situaţie. Instinctul de supravieţuire al subconştientului îşi face imediat apariţia pentru a ne Instinctul de supravieţuire al subconştientului îşi face imediat apariţia pentru a ne „proteja” de orice senzaţie de teamă şi îngroapă astfel orice temere sau fobie ce s-ar putea ascunde în corpul nostru, scăpând de latura conştientă a minţii. O dată îngropate şi reprimate, temerile şi fobiile pot da naştere limitelor funcţionale care împiedică fluxul de prana şi pot duce la probleme de sănătate.

Noi chiar simţim efectele fricii în corp, de exemplu bătăi accelerate ale inimii, gura uscată sau un gol în stomac, dar numai după ce emoţia negativă a ajuns la o asemenea intensitate, încât sparge toate zidurile de apărare ale subconştientului nostru. Atunci când simţim în corp efectele fizice ale unei emoţii negative, emoţia respectivă a trecut de mecanismul de supravieţuire al subconştientului şia creat o perturbare energetică. Din acest moment, o problemă fizică de sănătate poate fi iminentă.

„Sufocarea”

Dacă ai trecut printr-o întâmplare traumatică în tinereţe – de exemplu, cineva a abuzat fizic de tine sau ai crescut într-o ţară în care dominau conflictele armate –, amintirile respective vor fi stocate în subconştientul tău şi, prin urmare, în tot corpul. Pentru a împiedica aceste amintiri să apară în mintea ta conştientă, unde s-ar derula din nou, subconştientul, acţionând în virtutea principalei directive de a proteja, deseori „sufocă” amintirea respectivă: contractă sau strânge muşchii netezi sau organul intern unde este stocată amintirea. Sufocarea este un tip specific de împotrivire faţă de resimţirea unor emoţii negative. Iată câteva exemple despre modul în care sufocarea dă naştere la limite funcţionale ce împiedică fluxul normal de prana şi poate duce în cele din urmă la probleme de sănătate:

·        Dacă subconştientul contractă muşchii netezi ai traheii, se poate ajunge la astm.

·        Dacă subconştientul contractă muşchii netezi ai vezicii urinare, se poate ajunge la incontinenţă urinară.

·        Dacă subconştientul contractă muşchii netezi ai vaselor sanguine, se poate ajunge la hipertensiune sau, dacă contractă anumite vase ce duc la creier, se poate ajunge la migrenă.

·        Dacă subconştientul contractă muşchii netezi ai tractului intestinal, se poate ajunge la colită spastică, având ca efect dureri abdominale vagi, balonare, diaree sau constipaţie.

(Nu uita că afecţiunile mai sus menţionate sunt tulburări funcţionale. De aceea ele sunt greu de detectat în urma celor mai multe analize. Originea lor este emoţională, nu anatomică).

Totuşi, subconştientul nu contractă numai muşchii netezi asupra cărora nu avem nici un control conştient. El contractă şi dă naştere la limite funcţionale şi în cazul muşchilor striaţi – muşchi structurali mai mari asupra cărora avem control voluntar, după cum s-a demonstrat în lucrarea dr. John Sarno, profesor de medicină fizică la Universitatea din New York.

În meseria sa, dr. Sarno consultă pacienţi suferind de cele mai grave dureri: oameni care au avut dureri îngrozitoare de gât, umeri, spate sau picioare timp de 20 sau 30 de ani; oameni care au suferit mai multe operaţii sau tentative de anestezie epidurală (injecţii în coloana vertebrală). Deseori aceştia au făcut o scanare magnetică ce a arătat anormalităţi anatomice grave, cum ar fi o deplasare de disc, artrită spinală sau stenoză a măduvei spinării (îngustarea canalului prin care trece măduva spinării). Aproape toţi pacienţii lui au fost informaţi de alţi doctori că durerea le este provocată de anormalitatea anatomică respectivă.

Totuşi, în cadrul acestui grup de 20.000 de pacienţi, dintre care unii au fost urmăriţi aproape 25 de ani, dr. Sarno a atins un remarcabil procent de vindecare de 85 %. Alţi 10 % dintre pacienţii săi se simt mult mai bine. El a ajuns la aceste rezultate remarcabile fără operaţii sau remedii medicale tradiţionale. În schimb, el îşi planifică tratamentele pe două premise radicale: în primul rând, respinge relaţia medicală tradiţională cauză – efect dintre defectele anatomice şi durere; iar în al doilea rând, tratează durerea ca fiind o tensiune de natură emoţională provocată de contracţia muşchilor striaţi, problemă pe care o numeşte „Sindromul Tensiunii Miofasciale ” (STM). Sarno a revăzut foarte multe lucrări de literatură medicală referitoare la durerea cronică şi a găsit numeroase studii ce demonstrează că,  dacă se efectuează o scanare magnetică pe 100 de oameni de vârstă medie care nu suferă de dureri de spate, va reieşi că 40-50 % dintre ei suferă în mod normal de deplasare de disc. În plus, el a descoperit studii în care se arată că oamenii ale căror scanări magnetice au arătat anormalităţi anatomice semnificative, cum ar fi deplasare de disc, artrită spinală sau stenoză, aveau la fel de multe şanse să sufere în viitor de dureri musculare şi de oase ca şi cei ale căror scanări magnetice nu scoteau la iveală nici o problemă de sănătate.

Din aceste studii el şi-a dezvoltat următoarea teorie: o cauză aproximativă a durerii structurale este contractarea nervilor de către muşchi şi restrângerea circulaţiei sanguine către zona afectată, ceea ce duce la hipoxie locală, adică la lipsa de oxigen. Cauza esenţială este însă incapacitatea persoanei de a regla şi concilia emoţiile negative, mai ales furia, deoarece emoţiile negative ţinute în corp sunt cele care fac muşchii să se contracte.

Sarno afirmă că este o normă general acceptată în societate faptul că oamenii nu trebuie să-şi simtă emoţiile negative, mai ales furia. Atunci când ea se acumulează, cum i se întâmplă fiecăruia dintre noi câteodată, subconştientul, în tentativa sa sinceră, dar prost direcţionată de a ne proteja şi de a ne ajuta să supravieţuim într-o lume în care astfel de emoţii nu sunt potrivite, spune „nu este bine să simţi furie”. Apoi subconştientul ne „protejează”, determinând anumiţi muşchi să se contracte şi să dea naştere durerii pentru a ne distrage atenţia de la furie.

Tratamentul lui Sarno constă în a-şi invita pacienţii să vină la două cuvântări. Principalele sale mesaje sunt că nu discul deplasat sau luxaţia provoacă durerea şi că în scopul vindecării este necesară o altă viziune a modului în care se tratează durerea. Sarno îşi instruieşte pacienţii să nu-şi mai cocoloşească spatele sau să ia pastile atunci când îi doare, ci să se întrebe ce anume le provoacă furie. Mai mult, probabil cel mai important lucru pe care Sarno îl spune pacienţilor este că ei nu trebuie să se descotorosească de furie ca să le treacă durerea, ci doar de împotrivirea lor de a simţi furia.

Concepţiile limitative

Dacă în copilărie ai observat că părinţii tăi nu erau prea fericiţi şi în casă auzeai mai tot timpul doar certuri şi ţipete, ce fel de concepţii crezi că ţi-ai format despre căsătorie?

Dacă, atunci când erai doar o fetiţă, te-ai hotărât să devii dansatoare, şi cu toate acestea mişcările tale nu erau coordonate din cale afară, iar instructorul îţi spunea că „de fapt nu ai corp de dansatoare”, ce concepţii crezi că ţi-ai format despre imaginea ta ca persoană?

Dacă veneai acasă numai cu note de 9 şi de 10, şi cu toate acestea tatăl tău te dojenea în mod repetat că nu ai doar note de 10, ce părere ţi-ai format despre orice efort viitor care nu s-ar dovedi perfect?

Iată câteva exemple de modalităţi prin care ne formăm concepţii limitative.

Concepţiile limitative sunt judecăţi mentale pe care le facem faţă de noi înşine, faţă de mersul lumii sau faţă de modul în care interacţionăm în lume raportat la informaţii greşite, incomplete sau prost înţelese pe care le-am primit, mai ales în decursul anilor de formare din copilărie. Informaţiile respective pot proveni de la persoane cu o autoritate importantă (părinţi, profesori, Biserică), de la semeni (colegi de clasă, prieteni) sau indirect, din alete surse sociale (cărţi, televiziune, filme, reclame). Există posibilitatea ca informaţiile respective să fie, pe undeva, adevărate. Probabil căsnicia părinţilor tăi n-a fost una foarte reuşită sau bazată pe afecţiune, sau poate într-adevăr nu aveai cum să ajungi dansatoare.  Informaţiile pot chiar să fie bine intenţionate. Probabil că tatăl tău credea sincer că încerca să te motiveze să dai tot ce ai mai bun. Totuşi, mintea copilului nu are capacitatea de a diferenţia şi de a sorta mesajele respective, astfel că ele, nefiind filtrate, influenţează subconştientul şi duc la formarea unor teorii neadevărate despre tine însuţi şi despre lume. Astfel de generalizări grosiere devin concepţii limitative care uneori sunt cele mai dure tipuri de programare a subconştientului în scopul îndepărtării sau ocolirii.

Concepţiile limitative îţi crează probleme de sănătate în principal prin intermediul emoţiilor negative, stresului şi frustrării pe care le produc atunci când încerci să acţionezi împotriva lor în decursul vieţii. Pornind de la exemplele de mai sus, iată cum concepţiile limitative crează emoţii negative ce duc la probleme de sănătate:

·        În cazul în care ţi-ai format concepţia limitativă că  „nimeni nu poate avea o căsnicie fericită”, drept rezultat al unei vieţi deplorabile în copilărie, există toate şansele să ai nenumărate probleme cu relaţiile pe care ţi le faci ca adult. S-ar putea chiar să te trezeşti cu cineva total nepotrivit pentru tine. Sau s-ar putea chiar să treci printr-o serie de relaţii sau căsnicii nefericite. Ai putea deveni furios, morocănos şi ranchiunos, incapabil de a oferi sau primi dragoste.

·        Dacă, datorită faptului că nu ai reuşit să ajungi o dansatoare de succes, ţi-ai format concepţia limitativă că „nu eşti bună de nimic”, s-ar putea să filtrezi multe alternative pe care le vei avea în viaţă prin concepţia respectivă. Este posibil să te descurci slab în multe domenii, în căutarea unei slujbe, în relaţii şi situaţii despre care ştii că nu sunt cele mai bune pentru tine.  S-ar putea să-ţi dezvolţi o îndoială de sine cronică şi să fii frustrată în orice situaţie, lipsindu-ţi încrederea de a lupta pentru ceea ce vrei cu adevărat şi capacitatea de a fi mulţumită de ceea ce ai realizat.

·        Dacă morala pe care ţi-a făcut-o tatăl tău în legătură cu notele luate te-a determinat să-ţi formezi concepţia că „trebuie să fie totul perfect”, s-ar putea să treci prin viaţă cu speranţe deşarte, socotind întotdeauna că tu şi ceilalţi din jurul tău nu trebuie să aveţi nici un defect. Într-o lume imperfectă, cu oameni imperfecţi şi eforturi imperfecte, este formula pentru o viaţă plină de dezamăgire, furie şi nefericire.

Subconştientul este neutru,

dar îl poţi „atrage de partea ta”

Subconştientul este neutru. Nu este nici „de partea ta”, nici „împotriva ta”. Se spune deseori că subconştientul funcţionează ca un computer, făcându-şi datoria în conformitate cu informaţiile încărcate în el. Majoritatea programelor sale sunt avantajoase, sau au cel puţin o latură pozitivă sau utilă. De exemplu, este bine că nu trebuie să gândeşti conştient pentru a-ţi controla respiraţia. Unele programe au atât implicaţii pozitive, cât şi negative. De exemplu, este bine că atunci când suntem într-o situaţie ce ne pune viaţa în pericol nu trebuie să activăm toate schimbările corpului ce se manifestă pentru a ne salva prin intermediul gândirii conştiente. Dar, după cum ai citit mai devreme, impulsul de protejare al subconştientului poate să meargă mai departe şi să provoace probleme. În sfârşit, fiecare dintre noi mai are multe alte programe pe care le-a învăţat, dezvoltat sau deprins în timpul vieţii, provenite prin intermediul influenţei părinţilor, şcolii, semenilor, al mijloacelor de informare în masă şi al altor figuri cu autoritate. Fiecare dintre ele este unică pentru noi. Unele programe, adânc ascunse, după cum ai văzut în prezentul capitol, pot fi cauza principală a multor afecţiuni fizice şi emoţionale.

Iată şi vestea bună: îţi poţi programa subconştientul. Chiar dacă el a creat probleme ce generează conflicte personale, greutăţi în relaţii sau probleme de sănătate, programele respective pot fi modificate sau evitate;

Poţi să-ţi atragi subconştientul „înapoi de partea ta”. Poţi înlătura emoţiile negative, amintirile traumatice şi concepţiile limitative ce constituie dovezi ale programării dăunătoare – şi care provoacă multe probleme de sănătate – învăţând să comunici cum trebuie cu subconştientul. În capitolul 3 vei învăţa două astfel de tehnici puternice de comunicare.

Rezumatul cauzelor energetice şi emoţionale

Ale problemelor de sănătate

Iată un rezumat al problemelor-cheie din capitolul 1 şi 2, referitoare la cauzele energetice şi emoţionale ale problemelor de sănătate:

1.                Avem o anatomie energetică – sau corp energetic – ce înconjoară şi pătrunde corpul fizic. Corpul energetic acţionează şi ca şablon sau model pentru corpul fizic.

2.                Subconştientul este magazia centrală a gândurilor, sentimentelor, concepţiilor, emoţiilor şi amintirilor noastre – atât pozitive, cât şi negative.

3.                Subconştientul se găseşte în tot corpul fizic, prin intermediul unui sistem de mesaje neurobiochimice. La nivel fiziologic, subconştientul duce comenzi la părţile corpului ce se ocupă cu funcţiile involuntare. De asemenea, ne distribuie gândurile, sentimentele, concepţiile, emoţiile şi amintirile tuturor părţilor corpului.

4.                Subconştientul este împrăştiat în tot corpul fizic prin intermediul corpului energetic. La nivel energetic, subconştientul  reglează şi controlează fluxul de prana prin corp.

5.                Avem o latură inconştientă a minţii ce se comportă întru câtva ca şi un „computer neutru”. Deci acţionează în funcţie de datele pe care le-a primit sau de programările ce i s-au făcut. Avem programe imprimate în subconştient şi avem programe pe care le-am învăţat sau preluat în decursul vieţii. Ele pot sau nu să fie avantajoase pentru noi, însă programele negative sau dăunătoare pot fi modificate sau evitate. Subconştientul poate fi reprogramat învăţând să comunicăm cu el cât mai corect.

6.                Subconştientul poate să fixeze în corpul fizic – şi uneori chiar o face – emoţii negative –, cum ar fi frica sau furia, amintiri ale traumelor personale, concepţii limitative despre nesiguranţele şi simţul personal al încrederii în sine, griji şi nelinişti zilnice legate de viaţă şi de muncă. Nu o face cu rea intenţie, ci mai degrabă din dorinţa de a ne „proteja” de durerea pe care ar provoca-o emoţiile şi evenimentele respective  aduse înapoi în mintea conştientă, caz în care ar trebui să le retrăim.

7.                Împotrivirea de a simţi emoţii negative, amintiri traumatice şi concepţii limitative poate crea perturbări energetice numite limite funcţionale, ce sunt obstacole în calea circulaţiei normale a pranei, necesară pentru o bună stare de sănătate. Perturbările energetice sunt ca nişte bolovani mari într-un pârâiaş. În susul apei există acumulări excesive; în josul apei mai rămâne doar un firicel de apă. În anatomia ta energetică, perturbările energetice sunt de fapt congestie şi deficienţă energetică.

8.                Corpul fizic reacţionează la perturbările energetice cu tensiune musculară sporită, împotrivire şi efort, ce alimentează ciclul de rezistenţă şi perturbările energetice.

9.                Intensitatea perturbării energetice – fie ea congestie, deficienţă sau o combinaţie a ambelor – se măreşte până ce, în final, apare o problemă de sănătate.

................................................................................

http://www.scribd.com/doc/2893283/PUTEREA-extraordinara-a-subconstientului-tau  (Îţi propun să citeşti pe aceiaşi temă)

     Sursă imagini: Google

LEGILE DE BAZĂ ALE AUTOVINDECĂRII

ENERGETICE  II

CAPITOLUL 2

Adevărata natură a minţii tale – cum

te protejează şi cum îţi face rău

............................................

În decursul unei vizite obişnuite la doctor, pacientul s-ar putea plânge de dureri de cap, insomnie, dureri de spate, senzaţii vagi de disconfort abdominal sau stomacal ori afecţiuni urinare. Doctorul, fiind un savant şi dorind să cunoască toate detaliile, notează simptomele pacientului şi îl consultă. Apoi pune ceea ce se cheamă un „diagnostic diferenţial”, adică stabileşte spectrul de cauze posibile ale simptomelor, pornind de la cele mai simple şi mai puţin problematice şi ajungând la cele mai grave şi mai periculoase. Punând diagnosticul respectiv, doctorul se bazează pe experienţa sa de observare a simptomelor, pe frecvenţa lor, locul unde se manifestă şi gravitatea lor, precum şi pe datele din fişa medicală a pacientului. De exemplu, diagnosticul diferenţial pentru o durere de cap ar putea cuprinde dureri de sinusuri, tensiune musculară cauzată de poziţia inadecvată a persoanei respective la birou, şi chiar o tumoare pe creier. Diagnosticul diferenţial pentru disconfort abdominal ar putea cuprinde indigestie, o uşoară intoxicaţie alimentară, colită spastică, un ulcer sau un început de cancer la stomac.

Apoi doctorul trimite pacientul să facă nişte teste pentru a verifica dacă nu are vreo boală gravă.

Câteva zile mai târziu, doctorul îl cheamă pe pacient cu rezultatele, iar veştile sunt bune:

— Toate testele au ieşit negative; totul e în regulă, spune doctorul. Pacientul se simte uşurat că nu sunt probleme, dar apoi întreabă:

— De ce totuşi am simptome, dacă „totul este în regulă”? Doctorul răspunde:

— Ei bine, nu putem fi siguri, încercând apoi să-şi asigure pacientul că starea sa, fără vreo cauză evidentă, nu e deloc gravă. Apoi continuă:

— Dacă simptomele te fac să te simţi rău, putem să-ţi dăm ceva care să te ajute să-ţi fie mai bine. Ceea ce înseamnă, de obicei, o reţetă – de exemplu, nişte pastile Motrin mai puternice pentru migrene severe, balsamuri pentru dureri de spate sau de gât, ori un antiacid, cum ar fi Tagamet, pentru indigestie, acestea fiind câteva dintre medicamentele prescrise cel mai des. Medicamentele respective pot sau nu să înlăture simptomele.

Astfel, pacientul vine de la doctor fără a-şi înţelege cu adevărat problema, cauza ei sau cum se poate acţiona, afară de înghiţirea unor pastile care să ţină simptomele sub control.

Şaptezeci la sută din vizite la doctorul de familie urmează modelul de mai sus, pacienţii căutând un tratament pentru probleme greu de diagnosticat, numite tulburări funcţionale – afecţiuni ce provoacă simptome reale şi perceptibile, dar care nu au nici o cauză detectabilă din punct de vedere medical: nici un virus, bacterie, tumoare, masă sau anormalitate structurală. Printre tulburările funcţionale se numără colita spastică şi multe alte tipuri de probleme gastrointestinale, dureri de cap şi de spate, incontinenţa urinară, dureri pelviene la femei ş.a.m.d. Ele sunt numite „funcţionale” deoarece, în ciuda absenţei vreunei patologii perceptibile, funcţionarea corpului este întreruptă. Chiar dacă nu există vreo cauză aparentă a simptomelor, oamenii cu tulburări funcţionale suferă de dureri grave şi au o stare de disconfort. Migrenele zdrobitoare pot împiedica o persoană să ducă o viaţă normală; tulburările gastrointestinale cronice o pot împiedica să consume o varietate de mâncăruri; durerile de spate o ţin la pat, iar uneori nevoia incontrolabilă şi câteodată jenantă de a merge la toaletă poate avea loc în momente nepotrivite sau dificile.

Chiar dacă prescriu de bunăvoie medicamente în scopul controlării unor astfel de simptome, mulţi doctori consideră că persoanele cu tulburări funcţionale exagerează cu plângerile lor (ipohondrice) sau sunt stresate, deprimate ori neliniştite. Cu alte cuvinte, doctorii în cauză cred că astfel de afecţiuni sunt „rodul imaginaţiei pacientului”.

Tulburările funcţionale şi multe probleme de sănătate sunt rodul imaginaţiei noastre, pentru că imaginaţia noastră – sau, mai bine zis, mintea noastră – se găseşte de fapt în tot corpul. Mintea nu poate fi separată de trup, aşa că, dacă avem o problemă de sănătate în imaginaţie/minte, avem una şi în corp. Iată esenţa legăturii dintre minte şi corp, referitoare la o înţelegere diferită, mai profundă a tulburării din „imaginaţia pacientului”.

Legătura dintre minte şi corp

Există dovezi certe ale faptului că acceptăm intuitiv legătura dintre minte şi corp. De exemplu, spunem „ai să te îmbolnăveşti de atâtea griji” sau „eram atât de stresat că nu am putut să dorm”, ambele demonstrând convingerea că mintea poate produce un efect fizic asupra corpului. Chiar şi doctorul, recomandând un medicament despre care ştie că va înlătura simptomele unei afecţiuni cauzate de stres, recunoaşte că persoana respectivă îşi imaginează că e bolnavă.

Cercetările în domeniul medicinei oferă dovezi ştiinţifice mai puternice ale faptului că legătura dintre minte şi corp nu este doar intuitiă, ci şi fiziologică. Cele mai convingătoare date provin de la dr. Candance Pert, psihoneuroimunolog care a studiat efectele minţii şi emoţiilor asupra sănătăţii. Cercetările dr. Pert s-au concentrat pe substanţele biochimice numite „neuropeptide”, despre care s-a descoperit că ar fi „molecule-mesager” ce duc semnalele sau comenzile de la creier spre fiecare celulă din corp. Dr. Pert a descoperit că neuropeptidele acţionează ca nişte chei ce se potrivesc în încuietori, respectiv zone de pe celule numite receptori. S-a demonstrat că receptorii acoperă suprafaţa tuturor celulelor din corp, inclusiv cele ale sistemului imunitar, ale sistemului endocrin şi ale părţilor corpului controlate de sistemul nervos vegetativ (SNV). SNV reglează multe funcţii ale corpului nostru ce au loc involuntar, cum ar fi: pulsul, respiraţia, transpiraţia, digestia, circulaţia sângelui etc. Neuropeptidele ne ajută să desfăşurăm procesele involuntare din corp. Ele duc mesaje ce spun celulelor pulmonare să inspire şi să expire, celulelor din glandele suprarenale să producă adrenalină ş.a.m.d.

Conform cercetărilor dr. Pert, neuropeptidele duc şi comenzi pentru emoţiile noastre. Astfel, dacă cineva e fericit, trist sau furios, o anumită neuropeptidă ar duce acel sentiment prin tot corpul. Deşi nu s-a conceput încă un experiment hotărâtor care să identifice într-un mod ştiinţific riguros care neuropeptidă duce cu ea o anumită emoţie, dr. Pert afirmă cu încredere că neuropeptidele sunt „elemente biochimice de legătură ale emoţiilor”. Dr. Pert  mai susţine că sistemul de molecule-mesager şi receptori reprezintă o „reţea psihosomatică de comunicaţie”, adică legătura fiziologică dintre minte, emoţii şi corp. Moleculele-mesager sunt de fapt, după spusele ei, „sucul chakrei”. „Substanţele chimice care fac legătura dintre emoţii şi receptorii acestora se găsesc în fiecare celulă din corp.”

Astfel, medicina modernă demonstrează în mod ştiinţific ceea ce noi cunoaştem intuitiv, şi anume că mintea este prezentă în tot corpul.

Subconştientul

Nu avem, totuşi, o singură minte prezentă în corp. Avem de fapt două minţi – sau, dacă preferaţi, două părţi ale unei singure minţi: conştientul  şi subconştientul, adică partea minţii cea mai importantă pentru sănătate.

Conştientul înseamnă voinţa noastră, conştientizarea spaţiului şi timpului. Este acea parte a minţii pe care o folosim pentru a ne stabili scopurile şi a face evaluări raţionale. Atunci când vei fi instruit pe parcursul cărţii de faţă să Atunci când vei fi instruit pe parcursul cărţii de faţă să „îţi foloseşti intenţia” la începutul diferitelor exerciţii, îţi cei folosi partea conştientă a minţii.

Subconştientul este acea parte a minţii noastre ce rămâne în afara conştientului. Îşi duce la capăt îndatoririle mentale fără control volitiv ori voinţă din partea noastră. Iată principalele responsabilităţi ale subconştientului: în primul rând, reglează toate funcţiile inconştiente ale corpului nostru. Automat, subconştientul controlează bătăile inimii, circulaţia sângelui, respiraţia, funcţiile creierului, secreţiile endocrine şi toate celelalte procese organice din corp, care ar fi imposibil de controlat în mod conştient. În al doilea rând, subconştientul ne stochează emoţiile, amintirile şi cunoştinţele, atât individuale, cât şi colective. Astfel de arhive mentale includ istoria noastră personală, alcătuită din tot ce am învăţat, toate evenimentele şi influenţele – bune şi rele, pozitive şi negative, fie că au avut loc în mod repetat în decursul vieţii sau doar pentru câteva clipe, trecătoare dar traumatice. Tot aici intră şi şi istoria noastră colectivă, alcătuită din amintiri, comportamente şi învăţăminte pe care le împărtăşim ca membri ai rasei umane. Unele şcoli de psihologie o numesc „subconştientul nostru colectiv”. În al treilea rând, subconştientul controlează fluxul de prana în corp. El absoarbe, asimilează şi distribuie prana în tot corpul energetic ce înconjoară corpul fizic şi îl pătrunde. În al patrulea rând, şi probabil cel mai important pentru discuţia noastră despre sănătate şi boală, subconştientul se străduieşte să ne protejeze de rele, de pericol şi de dureri.

................................................................................

LEGILE DE BAZĂ ALE AUTOVINDECĂRII

ENERGETICE  I

Acum că am încheiat pentru un moment prezentarea anatomiei energetice a corpului uman (canale energetice, chakre, structuri, câmpuri şi aura energetică), urmează să vă reamintesc legile de bază ale autovindecării energetice.

Materialul face parte din cartea „MÂINILE TALE TE POT VINDECA” scrisă de: Maestrul Stephen Co, Eric B. Robins în colaborare cu John Merryman, Capitolul „Eşti gata să te vindeci – anatomia ta energetică”, pg. 41-45, şi Capitolul 2 – „Adevărata natură a minţii tale – cum te protejează şi cum îţi face rău” pg. 46-57; Ed. POLIROM, 2003.

Dovezi ştiinţifice ale existenţei modelului

energetic şi a capacităţii de autovindecare

În timp ce medicina tradiţională şi-a manifestat scepticismul şi chiar dezaprobarea faţă de principiile terapiei energetice, unii cercetători în domeniul medicinei au făcut experimente ce vin în sprijinul ei. Dr. Robert Becker, chirurg ortoped la universitatea din New York, a făcut o serie de investigaţii interesante ale capacităţii de regenerare a formelor de viaţă simple, mai puţin evoluate, investigaţii ce susţin cu putere noţiunea de model energetic sau şablon. Becker citează lucrarea savantului suedez Abraham Trembley, care a găsit câteva specii de polipi ce se regenerează dacă sunt tăiaţi în bucăţi, atâta timp cât bucăţile respective conţin o porţiune din „tulpina” sau corpul central.

Becker mai face referinţe vaste la experimentele lui Lazzaro Spallanzani, un preot italian care a demonstrat că unei salamandre îi creşte din nou coada sau un membru dacă sunt tăiate. Becker arată că, dacă şi coada, şi membrul salamandrei sunt înlăturate, se pot lua câteva celule din coadă care, mutate în zona membrului tăiat, se vor regenera într-un membru nou. Înaintea acestor experimente se credea că celulele cozii erau diferenţiate – codul lor genetic era programat astfel încât ele să formeze o coadă. Însă experimentele arată că celulele cozii salamandrei se pot de-diferenţia (pot deveni celule generale) şi apoi re-diferenţia în celule cu un cod diferit (de a forma un membru). În corpul salamandrei, o anumită forţă sau conştiinţă a celulelor ei a ştiut cumva să facă celulele respective să formeze un membru, chiar dacă celulele care fuseseră plasate în zona membrului retezat fuseseră programate deja să formeze o coadă. În conformitate cu gândirea ştiinţifică tradiţională, este puţin probabil să se întâmple aşa ceva. Becker face comparaţia cu o grămadă de cărămizi care se rearanjează în mod spontan, formând o clădire cu o structură completă din oţel, ferestre şi acoperiş!

Becker mai citează şi alte exemple de regenerare. Tritonul îşi poate regenera un ochi, cu tot cu nerv optic, în aproximativ 40 de zile. Caraşii aurii şi salamandrele îşi pot regenera fibrele spinale. Chiar şi oamenii au o oarecare capacitate de regenerare. Ficatul uman poate înlocui porţiuni ce s-au pierdut din cauza unor răni, prin ceea ce medicina numeşte hipertrofiere compensatorie – capacitatea celulelor de a-şi mări rata de diviziune şi de a înlocui ţesuturile pierdute. Rănirea sau disfuncţionalitatea unui rinichi duce deseori la mărirea celuilalt.

Becker notează faptul că regenerarea devine mai dificilă pe măsură ce eşti tot mai sus pe scara evoluţiei, implicaţiile ei fiind totuşi semnificative:

1. viaţa se poate vindeca singură;
2. există o capacitate de autoregenerare;
3. există o forţă a regenerării şi o inteligenţă ce o poate direcţiona;
4. există un model energetic mai vast ce îndrumă celulele să crească şi să se regenereze.

Legile de bază ale autovindecării energetice

Iată principiile de bază privitoare la folosirea pranei în autovindecare. Aceste legi simple fundamentează lucrul cu energia şi vindecarea din cartea de faţă.

1.               Atunci când energia circulă cum trebuie prin corp, ai o sănătate bună. Este cel mai important adevăr despre prana, corp, minte şi sănătate. Dacă aura e curată, meridianele sunt neobstrucţionate iar chakrele sunt echilibrate şi într-o stare bună de funcţionare, corpul este sănătos pe plan fizic şi mental.

2.               Atunci când în corp există o perturbare energetică,  se creează o stare de boală. Acesta este un corolar al primei legi. Atunci când energia corpului este obstrucţionată în vreun fel, când este împiedicată să circule normal prin meridiane, spre şi dinspre chakre şi organe, apare o problemă de sănătate (sau este pe cale să apară, vezi infra, principiul 5). Există două tipuri de perturbări energetice: congestia, care este o acumulare de prana în exces sau de prana impură, şi epuizarea, adică o deficienţă de prana. Perturbările energetice pot fi generale (au loc în toată aura) sau locale (se manifestă într-o anumită zonă, chakră sau meridian). Pentru a se reveni la o stare de sănătate a corpului, perturbările energetice trebuie tratate.

3.               Poţi detecta, spori şi dirija rezervele de prana ale corpului pentru a-ţi îmbunătăţi sănătatea – asta dacă eşti corect instruit. Prana este o forţă vie; ea are conştiinţă. Există o zicală în practica qi gong: - „Qi merge după yi”. Qi este, după cum s-a explicat mai devreme, un sinonim pentru forţa vitală universală. Nu avem un echilibru perfect pentru cuvântul yi, dar el se referă la minte sau intenţie. Astfel, o traducere aproximativă a zicalei ar fi: „Energia ascultă de gând”; prana va merge acolo unde vrei tu. Cartea de faţă îţi oferă instruirea corectă pentru acumularea unui surplus de prana şi direcţionarea sa în scopul îmbunătăţirii sănătăţii tale.

4.               Corpul tinde întotdeauna spre homeostază. Cuvântul „homeostază” provine din limba greacă şi desemnează o stare de stabilitate sau calm între grupuri sau între elementele unui organism, ce sunt diferite dar depind unele de altele. Şi corpul tinde spre un nivel energetic echilibrat. De ce? Pentru că starea de echilibru, respectiv de sănătate, este starea noastră naturală. Corpul nostru are o tendinţă înnăscută spre sănătate.

5.               Bolile se manifestă în corpul energetic înainte de a se manifesta în corpul fizic. Corpul energetic este model sau şablon pentru corpul fizic. El îl înconjoară şi îl pătrunde. Astfel, problemele de sănătate se manifestă mai întâi ca neregularităţi sau perturbări în corpul energetic înainte de a deveni simptome sau adevărate probleme de sănătate ale corpului fizic. Mai mult, prin exerciţii regulate de generare a energiei şi paşi radicali în menţinerea curăţeniei corpului energetic, vei da o mână de ajutor la prevenirea afecţiunilor şi la diminuarea efectelor lor în cazul în care se manifestă fizic.

6.               Vindecarea se manifestă în corpul energetic înainte de a se face simţită în corpul fizic. Este un corolar al principiului 5. atunci când aura este vindecată energetic, deseori pot apărea rezultate spectaculoase şi foarte rapide în corpul fizic. Cu toate acestea, poate să apară şi un mic decalaj de timp până ce vindecarea se manifestă în corpul fizic. Durata acestui decalaj depinde de factori precum experienţa şi priceperea vindecătorului, complexitatea şi gravitatea problemei de sănătate şi nivelul energetic de moment al persoanei afectate.

7.               Principala cauză a problemelor energetice ce se fac vinovate de o multitudine de afecţiuni fizice o constituie deseori gândurile şi emoţiile negative acumulate în corp. Gândurile, emoţiile, concepţiile şi amintirile conţin energie reală ce se acumulează inconştient în corpul fizic. (Gândeşte-te: cum îţi dai seama că eşti nervos, supărat sau speriat?  Nu printr-o conştientizare de natură intelectuală. Ci doar din cauză că simţi o manifestare fizică în corp, de exemplu, un spasm al stomacului, gât încordat, bătăi accelerate ale inimii, nevoia subită de a merge la toaletă, transpiraţie abundentă etc.). Emoţiile negative în sine nu provoacă probleme; de vină este împotrivirea noastră de a le simţi şi de a le elibera energia într-un mod constructiv. Atunci când te fereşti să simţi emoţii negative şi să ai concepţii negative, musculatura corpului tău se contractă în plan fizic şi le păstrează acolo. Ţinute cu încăpăţânare în corp o perioadă de timp, emoţiile negative, concepţiile limitative şi amintirile traumatice formează piedici şi perturbări energetice care duc la probleme de sănătate fizică. Bineînţeles, sănătatea ta poate fi afectată atât de factori externi, precum bacteriile şi viruşii, cât şi de alternative nepotrivite de viaţă, obiceiuri proaste şi accidente. Însă multe probleme de sănătate rezultă dintr-o perturbare energetică provocată în cele din urmă de subconştientul ce ţine prizoniere în corp energiile negative sau convingeri limitative.

Cei şase paşi spre vindecarea sinelui

Cartea de faţă face autovindecarea mai uşoară prin intermediul celor şase paşi ce te ajută să-ţi echilibrezi aura, să-ţi măreşti cantitatea de energie şi să înlături anumite probleme de sănătate cu ajutorul unor remedii energetice specifice. Pe măsură ce vei parcurge cei şase paşi, nu confunda simplitatea lor cu o lipsă de rafinament sau de eficacitate. Precum sistemul binar de comunicare al calculatorului – o serie de zero şi unu -, ce pare simplu dar poartă în el o complexitate şi o inteligenţă incredibile, cei şase paşi spre autovindecare sunt uşor de învăţat şi de pus în aplicare tocmai datorită faptului că au fost extraşi din multe şi puternice sisteme şi tehnologii de vindecare energetică. Tu beneficiezi de cele mai importante practici şi tehnici de vindecare, astfel încât să le efectuezi cu o pregătire minimă şi cu eficienţă maximă. Vrem să-ţi petreci timpul vindecându-te rapid şi corect, nu studiind teorii kilometrice.

Cei şase paşi sunt:

1.                Înlăturarea emoţiilor negative şi a concepţiilor limitative. Aici intră şi câteva tehnici de înlăturare a emoţiilor negative, a temerilor, amintirilor traumatice, fobiilor, neliniştilor şi concepţiilor limitative din corp, acolo unde ele blochează fluxul de prana. Acestea trebuie înlăturate pentru recuperarea echilibrului energetic.

2.                Respiraţia pranică. Este o tehnică optimă de respiraţie, cu rezultate benefice pentru sănătatea fiziologică şi energetică, printre care se numără o circulaţie îmbunătăţită, efort minim al inimii, un sistem imunitar mai bun şi, cel mai important, capacitatea de a atrage cantităţi sporite de prana pentru energia generală şi autovindecarea anumitor zone.

3.                Manipularea energiei. Sunt trei tehnici unice de vindecare pranică. Ele cuprind scanarea, metoda prin care îţi foloseşti mâinile pentru detectarea tulburărilor energetice; măturarea, tehnica de curăţare manuală a pranei impure sau congestionate; şi energizarea, procesul de atragere a pranei şi de suplimentare a zonelor deficiente.

4.                Igiena energetică, adică practica de menţinere a corpului energetic cât mai curat şi încărcat posibil prin ordonarea emoţională, recomandări legate de regim, exerciţii fizice speciale, practici de respiraţie, meditaţie, un mediu energetic curat acasă şi la serviciu şi utilizarea adecvată a sării ca remediu de curăţare.

5.                Meditaţia. Ajută la calmarea minţii, corpului şi intensifică fluxul de energie vindecătoare şi de curăţare. În carte sunt incluse două meditaţii: prima este meditaţia pentru înţelegere; cealaltă este „Meditaţia la Inimile Gemene” a Marelui Maestru Choa, o meditaţie la pace şi dragoste.

6.                Exerciţii de generare a energiei. Cele două tipuri de exerciţii, exerciţiile tibetane şi exerciţiile mental-fizice modificate, te ajută să atragi şi să generezi mari cantităţi de prana din cea mai rafinată.

În capitolul următor vei învăţa despre principala cauză a multor probleme de sănătate şi despre cum eforturile pe care le face mintea ta pentru a te proteja agravează uneori problemele respective.

Sursă imagini: Google