ENERGIE INFORMATĂ  I

În scopul unei coerenţe mai structurate a temei expuse în „Legile de bază ale autovindecării (I-III)”, voi continua cu câteva extrase din minunata carte a domnului Prof.univ.dr. Dumitru Constantin-Dulcan „Inteligenţa materiei” – Ediţia a III-a revizuită şi adăugită, apărută la Ed. EIKON Cluj-Napoca, 2009.

Vă recomand cu toată căldura să citiţi, ba mai mult decât atât, să studiaţi această carte.

.....................................

Date actuale privind implicarea informaţiei

în fiziologia viului

(pg.82-86)

La vremea când se scria Inteligenţa materiei nu se putea vorbi despre fiziologia lumii vii fără să se discute despre conceptele de informaţie, termodinamică şi teoria sistemelor – teme care pe atunci erau în mare vogă. Deşi astăzi sunt mai puţin discutate, implicaţiile lor pentru înţelegerea fiziologiei viului au o importanţă majoră. Voi aminiti câteva dintre acestea prin prisma cunoaşterii actuale.

Conceptul de sistem deschis ne spune că viaţa este condiţionată de existenţa unui permanent  schimb de informaţii şi energie cu mediul. Orice fiinţă traieşte numai prin mediu şi este deci dependentă de acesta. Cum se poate atunci nega influenţa modelatoare a mediului asupra fiziologiei şi a evoluţiei lumii vii? Mai pot fi negate opiniile în acest sens ale lui Lamarck, Bruce Lipton şi mulţi alţii, rămânând îngheţaţi în consideraţii, ca să nu le spunem dogme, vechi de 150 de ani, când toate datele de cercetare ne spun altceva?

Informaţia este o condiţie ineluctabilă a vieţii şi rămâne de aceea un concept peren care poate avea o multitudine de semnificaţii – de la aceea de semnal până la aceea de model, proiect, instrucţiune, cunoaştere. Statutul unei informaţii implică o sursă, un emiţător, un vehicul şi un receptor capabile de prelucrare, de decodificare.

Voi aduce în discuţie doar ultima sa condiţie – aceea a receptării şi prelucrării sau procesării informaţiei.

Cunoaştem bine acum rolul sistemului nervos de a recepta, prelucra şi emite informaţii. Dar structurile nervoase nu sunt descrise decât la fiinţele pluricelulare.

La plante şi la monocelulare nu sunt cunoscute. Cine are la acest nivel de existenţă rolul de a recepta şi prelucra informaţiile necesare vieţii? Trebuie să existe obligatoriu şi aici structuri echivalente sistemului nervos şi existenţa lor ne spune că în Univers informaţia are şi alte suporturi decât cele admise clasic.

Deşi lipsită de o structură nervoasă la nivelele discutate, celula „ştie” să-şi îndeplinească toate funcţiile necesare autoconservării şi reproducerii, asemenea unui organism pluricelular, dovenind că viaţa, oriunde s-ar insera, dispune de o capacitate care traduce în sine expresia unei inteligenţe. Recunoaşterea hranei, conduita de evitare a pericolelor, mobilizarea mecanismelor metabolice şi de reproducere presupun investiţii de inteligenţă, chiar dacă în orgoliul de a ne crede singurele fiinţe inteligente, refuzăm să o recunoaştem şi dincolo de noi. Toate celulele vii dispun de atâta inteligenţă cât este necesară pentru existenţa lor şi formularea conform căreia fiecare fiinţă îşi ajunge sieşi mi se pare a fi fericit găsită. Fără această inteligenţă adaptativă, viaţa n-ar putea exista şi evolua în multitudinea sa de forme cunoscute şi necunoscute.

Corpul uman este format din celule şi fiecare din aceste celule este o entitate conştientă. Conştiinţa  este o funcţie biologică celulară  care reflectă Unitatea funcţională a întregului organism. Conştiinţa celulară generează capacităţi de recunoaştere, asociere şi cooperare între celule. Celule se caracterizează printr-o „subordonare adaptativă” cu scopul de a preîntâmpina cerinţele organismului ca şi întreg. Afirmaţia domnuui Rene Descartes care împarte corpul uman în două părţi: o parte care gândeşte şi o parte mecanică nu este corectă.

Când am ajuns la conceptul de inteligenţă a celulelor în 1981, am avut mari temeri de respingere a ideii de către comunitatea ştiinţifică. Astăzi se vorbeşte însă fără reţineri, ideea nemaiapărând ca fiind bizară.

Bruce Lipton (2005), care este un incontestabil cercetător în biologia membranei celulare, ajunge la aceleaşi concluzii, obligat de observaţiile venite din laborator. Celulele sunt inteligente ca şi noi, spune el. Sunt prevăzute cu intenţie şi  scop, caută mediile favorabile şi le evită pe cele toxice, „discern”, analizează stimulii din mediu şi emit reacţii adecvate.  „Simt unde se găseşte hrana şi se deplasează în acel loc!”, afirmă Lipton.

El explică această inteligenţă a celulei prin mecanisme ce au loc la nivelul membranei celulare, care dispune de receptori pentru toţi stimulii cu care vine în contact, de la substanţe chimice şi fizice până la câmpurile purtătoare de informaţie. Inclusiv gândurile noastre, care sunt câmpuri energetice emise în spaţiu, ne spune Lipton, sunt receptate de celula vie. Imediat ce un semnal este receptat, intervin proteinele efectoare care emit o conduită adecvată.

Nu pot să nu amintesc aici, în acest context, de marele clinician şi gânditor, prof.dr. Vlad Voiculescu. Am avut şansa de a fi elev la cursul său de neurologie. El ne spunea că va veni o vreme când lumea ştiinţifică va fi uimită de mecanismele descoperite în funcţionalitatea membranei celulare.

Membrana este creierul celulei, ne spune Lipton. Mai mult, face afirmaţii mult prea îndrăzneţe pentru mentalitatea scientistă de astăzi, vorbind de proteine receptoare de conştiinţă şi de proteine  efectoare sau de acţiune ca unităţi fundamentale ale inteligenţei celulare.

Se impune aici o concluzie pe care am anticipat-o încă din anul 1977 când scriam la prima ediţie a acestei cărţi subcapitolul intitulat „Este sistemul nervos singura structură vie aptă să prelucreze informaţie?”. La virusuri, bacterii, plante, fiinţe monocelulare nu sunt cunoscute structuri nervoase. În ciuda acestui fapt, constatăm şi la acest nivel conduite inteligente impuse de condiţia lor de existenţă. „Ştiu” foarte bine ce au de făcut. Mai mult, o serie de oameni de ştiinţă din domeniul fizicii cuantice vorbesc de existenţa unei inteligenţe incluse în profunzimile materiei. Deducem de aici că sistemul nervos este structura capabilă să emită un comportament inteligent la fiinţele pluricelulare, atingând apogeul la fiinţa umană, dar nu este şi unicul suport al informaţiei din Univers. Spuneam chiar că scopul evoluţiei în lumea vie ar părea să fie doar acela de a crea suporturi cât mai evoluate de prelucrare a informaţiei, ajungând la creierul uman capabil să se reflecte pe sine.

Referitor la conceptul de informaţie, în recenta sa carte Ştiinţa şi câmpul akashic (2008), Erwin Laszlo, preocupat de existenţa unei coerenţe a lumii, de la particulele elementare până la nemărginirea cosmică, este de părere că factorul esenţial prin care aceasta este realizată îl constituie informaţia. Expresia grafică pe care o dă termenul este de in-formaţie, voind să sublinieze caracterul său intrinsec.

Este ceea ce am anticipat şi noi încă din 1981.

Sursă imagine:

http://bhavanajagat.wordpress.com/2010/05/10/i-am-consciousness-therefore-i-am/