LEGILE DE BAZĂ ALE AUTOVINDECĂRII

ENERGETICE  II

CAPITOLUL 2

Adevărata natură a minţii tale – cum

te protejează şi cum îţi face rău

............................................

În decursul unei vizite obişnuite la doctor, pacientul s-ar putea plânge de dureri de cap, insomnie, dureri de spate, senzaţii vagi de disconfort abdominal sau stomacal ori afecţiuni urinare. Doctorul, fiind un savant şi dorind să cunoască toate detaliile, notează simptomele pacientului şi îl consultă. Apoi pune ceea ce se cheamă un „diagnostic diferenţial”, adică stabileşte spectrul de cauze posibile ale simptomelor, pornind de la cele mai simple şi mai puţin problematice şi ajungând la cele mai grave şi mai periculoase. Punând diagnosticul respectiv, doctorul se bazează pe experienţa sa de observare a simptomelor, pe frecvenţa lor, locul unde se manifestă şi gravitatea lor, precum şi pe datele din fişa medicală a pacientului. De exemplu, diagnosticul diferenţial pentru o durere de cap ar putea cuprinde dureri de sinusuri, tensiune musculară cauzată de poziţia inadecvată a persoanei respective la birou, şi chiar o tumoare pe creier. Diagnosticul diferenţial pentru disconfort abdominal ar putea cuprinde indigestie, o uşoară intoxicaţie alimentară, colită spastică, un ulcer sau un început de cancer la stomac.

Apoi doctorul trimite pacientul să facă nişte teste pentru a verifica dacă nu are vreo boală gravă.

Câteva zile mai târziu, doctorul îl cheamă pe pacient cu rezultatele, iar veştile sunt bune:

— Toate testele au ieşit negative; totul e în regulă, spune doctorul. Pacientul se simte uşurat că nu sunt probleme, dar apoi întreabă:

— De ce totuşi am simptome, dacă „totul este în regulă”? Doctorul răspunde:

— Ei bine, nu putem fi siguri, încercând apoi să-şi asigure pacientul că starea sa, fără vreo cauză evidentă, nu e deloc gravă. Apoi continuă:

— Dacă simptomele te fac să te simţi rău, putem să-ţi dăm ceva care să te ajute să-ţi fie mai bine. Ceea ce înseamnă, de obicei, o reţetă – de exemplu, nişte pastile Motrin mai puternice pentru migrene severe, balsamuri pentru dureri de spate sau de gât, ori un antiacid, cum ar fi Tagamet, pentru indigestie, acestea fiind câteva dintre medicamentele prescrise cel mai des. Medicamentele respective pot sau nu să înlăture simptomele.

Astfel, pacientul vine de la doctor fără a-şi înţelege cu adevărat problema, cauza ei sau cum se poate acţiona, afară de înghiţirea unor pastile care să ţină simptomele sub control.

Şaptezeci la sută din vizite la doctorul de familie urmează modelul de mai sus, pacienţii căutând un tratament pentru probleme greu de diagnosticat, numite tulburări funcţionale – afecţiuni ce provoacă simptome reale şi perceptibile, dar care nu au nici o cauză detectabilă din punct de vedere medical: nici un virus, bacterie, tumoare, masă sau anormalitate structurală. Printre tulburările funcţionale se numără colita spastică şi multe alte tipuri de probleme gastrointestinale, dureri de cap şi de spate, incontinenţa urinară, dureri pelviene la femei ş.a.m.d. Ele sunt numite „funcţionale” deoarece, în ciuda absenţei vreunei patologii perceptibile, funcţionarea corpului este întreruptă. Chiar dacă nu există vreo cauză aparentă a simptomelor, oamenii cu tulburări funcţionale suferă de dureri grave şi au o stare de disconfort. Migrenele zdrobitoare pot împiedica o persoană să ducă o viaţă normală; tulburările gastrointestinale cronice o pot împiedica să consume o varietate de mâncăruri; durerile de spate o ţin la pat, iar uneori nevoia incontrolabilă şi câteodată jenantă de a merge la toaletă poate avea loc în momente nepotrivite sau dificile.

Chiar dacă prescriu de bunăvoie medicamente în scopul controlării unor astfel de simptome, mulţi doctori consideră că persoanele cu tulburări funcţionale exagerează cu plângerile lor (ipohondrice) sau sunt stresate, deprimate ori neliniştite. Cu alte cuvinte, doctorii în cauză cred că astfel de afecţiuni sunt „rodul imaginaţiei pacientului”.

Tulburările funcţionale şi multe probleme de sănătate sunt rodul imaginaţiei noastre, pentru că imaginaţia noastră – sau, mai bine zis, mintea noastră – se găseşte de fapt în tot corpul. Mintea nu poate fi separată de trup, aşa că, dacă avem o problemă de sănătate în imaginaţie/minte, avem una şi în corp. Iată esenţa legăturii dintre minte şi corp, referitoare la o înţelegere diferită, mai profundă a tulburării din „imaginaţia pacientului”.

Legătura dintre minte şi corp

Există dovezi certe ale faptului că acceptăm intuitiv legătura dintre minte şi corp. De exemplu, spunem „ai să te îmbolnăveşti de atâtea griji” sau „eram atât de stresat că nu am putut să dorm”, ambele demonstrând convingerea că mintea poate produce un efect fizic asupra corpului. Chiar şi doctorul, recomandând un medicament despre care ştie că va înlătura simptomele unei afecţiuni cauzate de stres, recunoaşte că persoana respectivă îşi imaginează că e bolnavă.

Cercetările în domeniul medicinei oferă dovezi ştiinţifice mai puternice ale faptului că legătura dintre minte şi corp nu este doar intuitiă, ci şi fiziologică. Cele mai convingătoare date provin de la dr. Candance Pert, psihoneuroimunolog care a studiat efectele minţii şi emoţiilor asupra sănătăţii. Cercetările dr. Pert s-au concentrat pe substanţele biochimice numite „neuropeptide”, despre care s-a descoperit că ar fi „molecule-mesager” ce duc semnalele sau comenzile de la creier spre fiecare celulă din corp. Dr. Pert a descoperit că neuropeptidele acţionează ca nişte chei ce se potrivesc în încuietori, respectiv zone de pe celule numite receptori. S-a demonstrat că receptorii acoperă suprafaţa tuturor celulelor din corp, inclusiv cele ale sistemului imunitar, ale sistemului endocrin şi ale părţilor corpului controlate de sistemul nervos vegetativ (SNV). SNV reglează multe funcţii ale corpului nostru ce au loc involuntar, cum ar fi: pulsul, respiraţia, transpiraţia, digestia, circulaţia sângelui etc. Neuropeptidele ne ajută să desfăşurăm procesele involuntare din corp. Ele duc mesaje ce spun celulelor pulmonare să inspire şi să expire, celulelor din glandele suprarenale să producă adrenalină ş.a.m.d.

Conform cercetărilor dr. Pert, neuropeptidele duc şi comenzi pentru emoţiile noastre. Astfel, dacă cineva e fericit, trist sau furios, o anumită neuropeptidă ar duce acel sentiment prin tot corpul. Deşi nu s-a conceput încă un experiment hotărâtor care să identifice într-un mod ştiinţific riguros care neuropeptidă duce cu ea o anumită emoţie, dr. Pert afirmă cu încredere că neuropeptidele sunt „elemente biochimice de legătură ale emoţiilor”. Dr. Pert  mai susţine că sistemul de molecule-mesager şi receptori reprezintă o „reţea psihosomatică de comunicaţie”, adică legătura fiziologică dintre minte, emoţii şi corp. Moleculele-mesager sunt de fapt, după spusele ei, „sucul chakrei”. „Substanţele chimice care fac legătura dintre emoţii şi receptorii acestora se găsesc în fiecare celulă din corp.”

Astfel, medicina modernă demonstrează în mod ştiinţific ceea ce noi cunoaştem intuitiv, şi anume că mintea este prezentă în tot corpul.

Subconştientul

Nu avem, totuşi, o singură minte prezentă în corp. Avem de fapt două minţi – sau, dacă preferaţi, două părţi ale unei singure minţi: conştientul  şi subconştientul, adică partea minţii cea mai importantă pentru sănătate.

Conştientul înseamnă voinţa noastră, conştientizarea spaţiului şi timpului. Este acea parte a minţii pe care o folosim pentru a ne stabili scopurile şi a face evaluări raţionale. Atunci când vei fi instruit pe parcursul cărţii de faţă să Atunci când vei fi instruit pe parcursul cărţii de faţă să „îţi foloseşti intenţia” la începutul diferitelor exerciţii, îţi cei folosi partea conştientă a minţii.

Subconştientul este acea parte a minţii noastre ce rămâne în afara conştientului. Îşi duce la capăt îndatoririle mentale fără control volitiv ori voinţă din partea noastră. Iată principalele responsabilităţi ale subconştientului: în primul rând, reglează toate funcţiile inconştiente ale corpului nostru. Automat, subconştientul controlează bătăile inimii, circulaţia sângelui, respiraţia, funcţiile creierului, secreţiile endocrine şi toate celelalte procese organice din corp, care ar fi imposibil de controlat în mod conştient. În al doilea rând, subconştientul ne stochează emoţiile, amintirile şi cunoştinţele, atât individuale, cât şi colective. Astfel de arhive mentale includ istoria noastră personală, alcătuită din tot ce am învăţat, toate evenimentele şi influenţele – bune şi rele, pozitive şi negative, fie că au avut loc în mod repetat în decursul vieţii sau doar pentru câteva clipe, trecătoare dar traumatice. Tot aici intră şi şi istoria noastră colectivă, alcătuită din amintiri, comportamente şi învăţăminte pe care le împărtăşim ca membri ai rasei umane. Unele şcoli de psihologie o numesc „subconştientul nostru colectiv”. În al treilea rând, subconştientul controlează fluxul de prana în corp. El absoarbe, asimilează şi distribuie prana în tot corpul energetic ce înconjoară corpul fizic şi îl pătrunde. În al patrulea rând, şi probabil cel mai important pentru discuţia noastră despre sănătate şi boală, subconştientul se străduieşte să ne protejeze de rele, de pericol şi de dureri.

................................................................................