NUMEROLOGIE MODERNĂ III
HOROSCOPUL NUMEROLOGIC MODERN
Vibraţia naşterii – numărul destinului
Reprezintă suma numerelor care compun data naşterii, redusă la o singură cifră. Numărul Destinului stabileşte predispoziţiile genetice şi tendinţele fundamentale ale personalităţii. El indică direcţia principală în viaţă, principalele şanse, talentele şi caracteristicile individuale. Acest număr este mult mai puternic după 35 de ani. Destinul va aduce ceea ce omul merită cu adevărat, întrucât el este strâns legat cu karma.
Exemplu: 16.02.1962
1+6+0+2+1+9+6+2=27; 2+7=9
Deci avem de-a face cu o entitate ce a primit la naştere vibraţia numărului „9”
Numărul Psihic
Numărul zilei de naştare. El indică felul de a gândi şi modul în care reacţionăm în viaţa de zi cu zi. Are influenţă mai mare până la vârsta de 35 de ani.
1+6=7
În continuare, avem nevoie de nume şi prenume, ale căror litere vor primi valoarea numerologică conform tabelului:
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
A/Ă | B | C | D | E | F | G | H | I/Î/Â |
J | K | L | M | N | O | P | Q | R |
S/Ş | T/Ţ | U | V | W | X | Y | Z |
Cu ajutorul acestui tabel va fi cifrat nume (obligatoriu numele avut la naştere; dacă aveţi un nume pe care îl iubiţi mai mult decât pe primul, se va face un comentariu separat şi cu acesta). Persoanele care şi-au schimbat numele de familie prin căsătorie vor folosi numele nou dacă a trecut suficient timp de la schimbarea numelui (de la şapte luni în sus).
Exemplu:
ROMAN VLAD AUREL
9 6 4 1 5 4314 13953
9+6+4+1+5+4+3+1+4+1+3+9+5+3=58; 5+8=13; 1+3=4
După care se calculează următoarele numere importante:
Numărul dominant
Este numărul care apare de cele mai multe ori în cifrarea numelui sau a prenumelui, el va avea o influenţă hotărâtoare în caracterizarea personalităţii. Pot fi mai multe iar dacă vreunul apare în exces, se produce o supralicitare a calităţilor respective. Un număr este considerat în exces dacă numărul apariţiilor este cu cel puţin 2 mai mare decât al următorului.
Numărul karmic
Este numărul care nu apare deloc în cifrarea numelui sau a prenumelui şi reprezintă lecţii care au rămas neînvăţate dintr-o altă viaţă şi care acum urmează să fie absolvite şi realizate.
În exemplul nostru, mumerele 2, 7 şi 8.
Vibraţia de interior
Este suma redusă la o cifră a tuturor cifrelor ce reprezintă vocalele din nume şi prenume. Semnifică personalitatea ascunsă, forţa internă, înclinaţii şi motivaţii interioare.
În exemplul nostru: 6+1+1+1+3+5=17; 1+7=8
Vibraţia de exterior
Este suma redusă la o cifră a tuturor cifrelor ce reprezintă consoanele din nume şi prenume. Ne arată proiecţia externă a personalităţii, manifestările exterioare, relaţiile cu ceilalţi. Aşa cum ne cunosc ceilalţi.
În exemplul nostru: 9+4+5+4+3+4+9+3=41; 4+1=5
Numărul de expresie
Suma redusă la o cifră dintre interior şi exterior. Ne dă relaţii despre rolul pe care doreşte să-l joace, scopul din subconştient.
Numere de interior şi exterior se discută atât separat ca şi combinaţii între ele, cât şi ca suma lor sub forma numărului de expresie. Toate acestea ţinând cont de împărţirea numerelor în Yin şi Yang, cât şi împărţirea următoare pe grupe:
- mentale: 1, 7, 8, 9, 5;
- emoţionale: 2, 3, 6, 9;
- intuitive: 2, 7, 9;
- fizice: 4, 5, 8;
- artistice: 3, 6, 9;
- ştiinţifice: 1, 4, 5, 7, 9;
- afaceriste: 4, 5, 8;
- spirituale: 1, 3, 7, 7, 9.
Numărul activ
Suma redusă la o cifră a cifrelor corespunzătoare tuturor literelor ce compun
Prenumele. Acest număr infuenţează puternic numărul de expresie. Prenumele primit la naştere are o deosebită importanţă. Dacă în locul prenumelui este preferat un diminutiv sau o poreclă, se va lua şi acesta în consideraţie şi în funcţie de atracţia exercitată de acesta, se va stabili clasificarea ca importanţă, dacă este sau nu mai importantă decât prenumele, dar obligatoriu şi prenumele primit la naştere.
În exemplul nostru: 4+3+1+4+1+3+9+5+3=33; 3+3=6
Numărul ereditar
Specific membrilor unei aceeaşi familii, influenţează numărul de expresie dar nu în aşa mare măsură cum o face numărul activ. Se obţine din suma redusă la o cifră a tuturor corespunzătoare numelui de familie.
În exemplul nostru: 9+6+4+1+5=25; 2+5=7
Numărul cosmic
Este suma redusă la o cifră a numerelor activ, ereditar şi vibraţia naşterii, în fond, suma tuturor cifrelor corespunzătoare numelui, prenumelui şi datei naşterii. Este şi o altă imagine despre noi, ca o încununare a studiului de până acum.
O altă variantă ar fi ca acest număr să nu se reducă la o cifră, ci la un număr mai mic sau egal cu 22.
În acest caz se ia în considerare caracterizarea cifrelor mai mari decât 9.
Semnătura
Iniţialele numelui.
9+4+1=14; 1+4=5
Numărul destinului
Suma dintre semnătură şi vibraţia naşterii.
5+9=14; 1+4=5
Ciclurile numerologice
Ciclurile numerologice din viaţă durează 9 ani – se însumează vibraţia naşterii cu cea a anului respectiv (care ne interesează), reducem totul la o cifră şi am aflat la al câtelea an al unui ciclu este anul care ne interesează, care va fi caracterizat de către însuşirile generale ale cifrei rezultate. De menţionat că anul numeric începe şi se termină la echinoxul de toamnă.
În exemplul nostru: 9+2+0+0+9=20; 2+0=2
Vă urez spor la calcule...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu