Despre cărţile lui Gregg Braden am aflat de curând, urmărind emisiunile domnului Gl. Br. Dr. Emil Stăinu „CONSPIRAŢIA TĂCERII” de pe canal N24 PLUS. Acum câteva săptămâni invitatul emisiunii domniei sale a fost doamna Monica Vişan, directorul „Editurii FOR YOU”, care pe tot parcursul emisiunii a făcut o recenzie superbă cărţilor lui Gregg Braden. A doua zi, primul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a mi le cumpăra. Le-am citit aproape pe toate.
Vi le recomand cu toată dragostea, sunt cărţi care nu trebuie să lipsească din biblioteca dumneavoastră.
Dar, să continuăm cu Introducerea începută deja. (Partea a II-a)
.....................................
Falsele presupuneri ale ştiinţei
Deşi modificarea modului în care gândim despre noi înşine a început acum aproape o sută de ani, e posibil ca ea să nu fi fost recunoscută de către omul obişnuit, care îşi urmează rutina zilnică. Schimbarea pe care o aduce în viaţa noastră galopantă, de oameni ocupaţi, cu relaţii construite pe Internet şi emisiuni TV în direct, are loc la un nivel atât de subtil, încât e posibil ca puţini oameni să fi sesizat că ea a început.
De exemplu, e posibil să nu fi citit despre asta în ziarul de dimineaţă. Este puţin probabil ca problema „realităţii” să fi fost subiectul întâlnirilor săptămânale cu personalul din firmă, sau al celor din jurul automatului de cafea... asta, dacă nu eşti un om de ştiinţă care încearcă să înţeleagă natura acestei realităţi. Pentru aceşti oameni, revoluţia seamănă cu un uriaş cutremur neînregistrat de aparate – în timp ce uniformizează unele dintre cele mai sacre credinţe ale ştiinţei. Efectele sale se propagă prin laboratoare, săli de clasă şi cărţi, ca un boom sonic fără de sfârşit. În drumul lui, lasă în urmă o brazdă lată de învăţături depăşite, precum şi o reevaluare dureroasă a unor credinţe de o viaţă şi chiar a unor întregi cariere.
Deşi pare să fie un proces tăcut, transformarea pe care această revoluţionare a perspectivei asupra realităţii o aduce în viaţa noastră, a erupt cu o forţă nemaiîntâlnită până acum, deoarece aceleaşi descoperiri care au dat naştere la întrebări, au dus şi la concluzia că „dovezile” – despre care am crezut, timp de sute de ani, că explică universul şi rolul nostru în el – sunt imperfecte. Ele se bazează pe două ipoteze, care s-au dovedit a fi false:
– Ipoteza falsă nr. 1: Spaţiul dintre „lucruri” este gol. Noile descoperiri ne spun că nu acesta este adevărul.
– Ipoteza falsă nr. 2: Experienţele noastre interioare – sentimente şi credinţe – nu au nici un efect asupra lumii de dincolo de corpul nostru. Şi acest lucru s-a dovedit a fi complet greşit.
Experimente ce duc la zdruncinarea din temelii a paradigmei, publicate în reviste de renume, dezvăluie că suntem scăldaţi de un câmp de energie inteligentă, care umple ceea ce se credea că este un spaţiu gol. Alte descoperiri demonstrează, dicolo de orice îndoială, că acest câmp reacţionează în funcţie de noi – se rearanjează – în prezenţa sentimentelor şi credinţelor noastre ce pornesc din inimă. Şi aceasta este revoluţia care schimbă totul.
Asta înseamnă că de când Isaac Newton a enunţat legile fizicii, în lucrarea sa Philosophiae Naturalis Principia Matematica (Principiile matematice ale filozofiei naturale) publicată în 1687, am fundamentat pe informaţii false sau, cel puţin, incomplete ceea ce acceptăm a fi capacităţile şi limitele noastre. De atunci, mare parte din ştiinţă se bazează pe credinţa că suntem nesemnificativi, în schema generală a lucrurilor. Ne-a exclus din însăşi ecuaţia vieţii şi a realităţii!
Atunci este, oare, de mirare că simţim că nu avem puterea de a-i ajuta pe cei dragi şi pe noi înşine, când ne confruntăm cu crize majore? Este oare, surprinzător că ne simţim frecvent neajutoraţi, când vedem cum lumea se schimbă atât de repede, încât s-a spus că „se destramă”? Dintr-o dată, totul – de la capacităţi personale şi limitări, până la realitatea noastră colectivă – ne este la îndemână. Este aproape ca şi când circumstanţele lumii noastre ne împing spre noua frontieră a conştiinţei însăşi, forţându-ne să redescoperim cine suntem, pentru a supravieţui situaţiei pe care am creat-o.
Motivul pentru care suntem un factor cheie în această revoluţie este că ea se bazează pe ceva ce facem chiar acum, în acest moment. Fiecare în parte şi împreună, individual şi colectiv, conştient şi inconştient, noi toţi alegem ce perspectivă avem despre noi şi care credem că este adevărul despre lume. Rezultatele credinţelor noastre ne înconjoară sub forma experienţelor de zi cu zi.
Revoluţia cunoaşterii ştiinţifice sugerează că, de la sănătatea personală şi relaţii, până la războiul global şi pace, realitatea vieţilor noastre nu este nimic mai mult şi nimic mai puţin decât „undele credinţelor” noastre, care modelează substanţa cuantică din care este făcut totul. Totul are legătură cu ceea ce acceptăm despre lume, despre capacităţile şi limitele noastre şi despre noi înşine.
Factori de netăgăduit
„Bine”, spuneţi voi, „am mai auzit toate astea. Este naiv – şi poate chiar arogant – să sugerăm că universul este afectat în vreun fel de credinţele noastre personale. Nu poate fi atât de simplu.” Acum douăzeci de ani, ca om de ştiinţă educat în modul convenţional în care ştiinţa privea lumea în trecut, aş fi fost de acord cu voi.
La prima vedere, se pare că nu există nimic în modul nostru tradiţional de a privi lumea, care să le permită credinţelor noastre interioare să influenţeze ceva în vreun fel, cu atât mai mult să schimbe universul însăşi – asta, până începem să examinăm ce ne arată noile descoperiri. Deşi rezultatele unor cercetări revoluţionare privind realitatea au fost deja publicate în reviste de specialitate renumite, ele sunt de cele mai multe ori prezentate în termeni ştiinţifici, care maschează puterea semnificaţiei lor, pentru cineva care nu are formaţie ştiinţifică.
Şi aici intervine revoluţia noastră. Dintr-o dată, nu mai avem nevoie de limbajul ştiinţific, pentru a ne spune că suntem o componentă puternică a lumii noastre. Vieţile noastre cotidiene ne arată că suntem. Însă ceea ce cred că vrem să avem sunt metodele pentru a ne aplica puterea la ceea ce se întâmplă în lume.
Cred că generaţiile viitoare vor privi perioada în care trăim ca pe un punc de cotitură, când condiţiile planetei ne-au forţat să descoperim cum funcţionează, cu adevărat, universul şi să ne acceptăm rolul interactiv în acest ansamblu. Decât să urmăm concluziile primelor trei secole de demonstraţii ştiinţifice, care ne-au definit ca pe nişte victime neajutorate, noua ştiinţă sugerează că suntem exact opusul. Spre sfârşitul anilor 1990 şi la începutul anilor 2000, cercetările au dezvăluit următoarele lucruri:
Factorul nr. 1. Universul, lumea şi corpul nostru sunt alcătuite dintr-un câmp comun de energie, care a fost recunoscut ştiinţific în secolul al XX-lea şi care acum este cunoscut sub denumiri cum ar fi câmpul, holograma cuantică, mintea lui Dumnezeu, mintea naturii sau Matricea Divină.
Factorul nr. 2. În câmpul Matricei Divine, „lucrurile” care au fost conectate fizic şi apoi separate se comportă ca şi cum ar fi încă legate, datorită fenomenului numit încâlcire, complicaţie, inseparabilitate.
Entanglemet (în limba engleză), este un termen folosit în teoria cuantică, pentru a descrie modul în care particulele de energie/materie pot deveni corelate, pentru a interacţiona în mod predictibil unul cu celălalt, oricât de departe ar fi. Entanglement este un fenomen real, pe care Einstein l-a numit acţiune fantomatică la distanţă şi care a fost demonstrat, în mod repetat, prin experimente. Mecanismul aflat în spatele lui nu poate fi explicat până acum, de nici o teorie. n. tr.
Factorul nr. 3. ADN-ul uman influenţează direct ce se întâmplă în Matricea Divină, într-un mod ce pare să sfideze legile timpului şi spaţiului.
Factorul nr. 4. Credinţa umană (şi sentimentele şi emoţiile ce o însoţesc) modifică direct ADN-ul, care afectează ceea ce se întâmplă în Matricea Divină.
Factorul nr. 5. Când ne schimbăm credinţele despre corpul şi lumea noastră, Matricea Divină transpune acea schimbare în realitatea vieţilor noastre.
Ţinând cont de aceste descoperiri, precum şi de altele, trebuie să ne punem întrebarea care este, probabil, cea mai edificatoare dintre toate: Ne naştem, oare, cu capacitatea naturală de a crea şi de a ne modifica corpul şi lumea? Dacă este aşa, atunci trebuie să fim dispuşi să ne punem o întrebare chiar mai dificilă: Care este responsabilitatea noastră de a ne folosi puterea în prezenţa a ceea ce pare să fie, fără discuţie, cea mai gravă ameninţare la adresa vieţii, a lumii şi chiar a speciei noastre în viitor?
.......................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu