..................................
INTRODUCERE
(Partea a III-a)
A sosit momentul
Este clar că nu cunoaştem tot ceea ce e de ştiut despre modul de funcţionare a universului şi despre rolul nostru în el. Chiar dacă noile cercetări ne vor lămuri, fără nicio îndoială, aspecte şi mai importante, s-ar putea să aşteptăm încă o sută de ani şi tot să nu avem răspunsurile.
Părerea generală a oamenilor de ştiinţă sugerează că s-ar putea să nu mai avem timp la dispoziţie.
Voci importante din comunitatea ştiinţifică, cu ar fi Sir Martin Ress, profesor de astrofizică la Universitatea Cambridge, sunt de părere că sunt doar o şansă de „50/50”, de a supravieţui decolului al XXI-lea, fără să apară o piedică majoră în dezvoltarea noastră. Deşi dezastre naturale au existat dintotdeauna, acum trebuie să se ţină cont şi de o nouă categorie, pe care Ress o numeşte „ameninţări induse de om”.
Studii recente, cum ar fi cel apărut în numărul special al jurnalului Scientific American, cu titlul Crossroads for Planet Earth (Momente de răscruce pentru planeta Pământ) în septembrie 2005, confirmă avertizarea lui Ress, spunând: „Următorii 50 de ani vor fi decisivi în a determina dacă rasa umană – care intră acum într-o perioadă unică din istoria ei – va putea crea viitorul cel mai bun pentru ea însăşi (sublinierea îmi aparţine).
Într-o serie de lucrări scrise de experţi, în domenii care variază de la sănătatea globală şi consum de energie, până la stiluri de viaţă sănătoasă, părerea generală este că, pur şi simplu, nu putem continua cu modul în care folosim energia, cu direcţia spre care se îndreaptă tehnologia şi cu o populaţie în continuă creştere, dacă vrem să mai existăm încă o sută de ani. Pentru a complica şi mai mult aceste probleme, apare ameninţarea din ce în ce mai mare a unui război mondial provocat, cel puţin parţial, de competiţia pentru aceleaşi resurse pe cale de dispariţie, descrise de aceste lucrări. Poate că unicitatea vremurilor noastre este cel mai bine descrisă de biologul de la Harvard University, E.O. Wilson. El afirmă că suntem pe punctul de a intra în ceea ce se numeşte o „strâmtorare” în timp, când atât resursele, cât şi capacitatea noastră de a rezolva problemele curente vor fi împinse la extrem.
Vestea bună exprimată de experţi este: „dacă cei care iau deciziile pot să creeze structura potrivită, viitorul omenirii va fi asigurat de mii de decizii luate în plan terestru. ... De obicei, cele mai profunde progrese se înregistrează în acest plan. Fără îndoială, există nenumărate alegeri pe care fiecare dintre noi va trebui să le facă în viitorul apropiat. Cred că una dintre cele mai profunde – şi probabil cea mai simplă – va fi decizia de a accepta ceea ce ne arată noile descoperiri ale ştiinţei, cu privire la cine suntem şi ce rol jucăm în univers.
Dacă putem accepta dovezile de netăgăduit că însăşi conştiinţa şi rolul nostru în ea sunt verigile ce lipsesc din teoriile despre modul în care funcţionează realitatea, atunci totul se schimbă. Odată cu această schimbare, există şi un nou început. Asta ne defineşte mai degrabă ca parte din tot ceea ce vedem şi experimentăm, decât ca parte separată.
De aceea această revoluţie este atât de importantă. Ne reintroduce pe toţi – întregul neam omenesc – înapoi, în ecuaţia universului. De asemenea, ne distribuie mai degrabă în rolul celui care rezolvă crizele majore ale zilelor noastre, decât să le lase pe seama unei generaţii viitoare, sau pur şi simplu, în voia sorţii. Atâta vreme cât suntem arhitecţii realităţii noastre, cu puterea de a rearanja chiar şi atomii materiei, ce problemă nu ar putea fi rezolvată şi ce soluţie nu ar putea fi găsită în noi?
Puterea de a alege este puterea de a schimba
Perspectiva de a ne baza pe ceva din interiorul nostru, pentru a putea depăşi provocările acestor vremuri – spre deosebire de a depinde de ştiinţa şi tehnologia lumii exterioare – poate fi oarecum neliniştitoare pentru unii. „Cum învăţăm să facem ceva atât de important şi atât de necesar?” este întrebarea care apare adesea. Şi, de obicei ea este urmată de o alta: „Dacă aceasta este calea către viitor, cum să învăţăm acum – şi să acţionăm extrem de repede?” Poate la ambele întrebări se poate răspunde cel mai bine cu cuvintele filozofului şi poetului din secolul al XX-lea, Kahlil Gibran.
În cartea sa Profetul, Gibran ne aminteşte ce înseamnă să ai un dar deosebit şi să ştii că puterea lui este deja în tine. El spune: „Niciun om nu-ţi poate spune mai mult decât ceea ce află, pe jumătate adormit, în zorile cunoaşterii tale”. În cuvinte care sunt la fel de frumoase astăzi, ca şi atunci când au fost publicate pentru prima dată în 1923, Gibran ne spune că nu putem fi învăţaţi ceva ce nu ştim deja. Venim pe lume, ştiind deja cum să ne folosim de credinţe.
Astfel încât, această carte este mai puţin despre a învăţa să rescriem codul realităţii şi mai mult despre a accepta că avem deja puterea de a o face – lucru cercetat de mulţi mistici în trecut, inclusiv de poetul sufist Jalal ad-Din ar-Rumi. „Ce fiinţe stranii suntem”, spune Rumi, „căci stând în iad, în adâncul întunericului, ne este teamă de propria noastră nemurire.” Cu aceste cuvinte, marele mistic descrie ironia misterioasei noastre condiţii în această lume.
Pe de o parte, ni se spune că suntem fiinţe delicate şi lipsite de putere, care trăiesc într-o lume în care lucrurile pur şi simplu „se întâmplă”, fără un motiv aparent. Pe de altă parte, trediţiile noastre spirituale cele mai vechi şi mai sacre ne spun că există o forţă care trăieşte în fiecare dintre noi, o putere pe care nu o poate atinge nimic din lume. Cu ea vine şi promisiunea de a supravieţui celor mai întunecate momente ale vieţii şi asigurarea că perioadele dificile sunt doar o parte dintr-o călătorie care duce spre un loc unde lucrurile rele nu se mai pot întâmpla. Nu e de mirare că ne simţim derutaţi, neajutoraţi şi uneori chiar mânioşi, pe măsură ce vedem suferinţa celor dragi şi împărtăşim chinurile a ceea ce uneori pare să fie un iad în lumea din jurul nostru.
Deci, care dintre variante este adevărată? Suntem noi, oare, victime extrem de fragile ale unor evenimente aflate dincolo de voinţa noastră, sau suntem creatori ce au capacităţi latente, pe care noi de-abia începem să le înţelegem? Răspunsul ar putea dezvălui adevărul unuia dintre cele mai profunde mistere ale trecutului nostru. Este, de asemenea, şi subiectul uneia dintre cele mai mari controverse din discuţiile ştiinţifice de azi. Motivul? Ambele întrebări au acelaşi răspuns: Da!
Da, uneori suntem victime ale circumstanţelor. Şi da, suntem uneori chiar creatorii acestor circumstanţe. Care dintre aceste roluri este determinat de alegerile făcute în viaţă, alegeri bazate pe sistemul nostru de credinţe. Prin intermediul puterii dumnezeieşti a credinţei umane, ni se dă capacitatea, la fel de Divină, de a materializa ce anume credem, în matricea care ne scaldă şi ne înconjoară.
....................................
Vestea bună exprimată de experţi este: „dacă cei care iau deciziile pot să creeze structura potrivită, viitorul omenirii va fi asigurat de mii de decizii luate în plan terestru. ... De obicei, cele mai profunde progrese se înregistrează în acest plan. Fără îndoială, există nenumărate alegeri pe care fiecare dintre noi va trebui să le facă în viitorul apropiat. Cred că una dintre cele mai profunde – şi probabil cea mai simplă – va fi decizia de a accepta ceea ce ne arată noile descoperiri ale ştiinţei, cu privire la cine suntem şi ce rol jucăm în univers.
Dacă putem accepta dovezile de netăgăduit că însăşi conştiinţa şi rolul nostru în ea sunt verigile ce lipsesc din teoriile despre modul în care funcţionează realitatea, atunci totul se schimbă. Odată cu această schimbare, există şi un nou început. Asta ne defineşte mai degrabă ca parte din tot ceea ce vedem şi experimentăm, decât ca parte separată.
De aceea această revoluţie este atât de importantă. Ne reintroduce pe toţi – întregul neam omenesc – înapoi, în ecuaţia universului. De asemenea, ne distribuie mai degrabă în rolul celui care rezolvă crizele majore ale zilelor noastre, decât să le lase pe seama unei generaţii viitoare, sau pur şi simplu, în voia sorţii. Atâta vreme cât suntem arhitecţii realităţii noastre, cu puterea de a rearanja chiar şi atomii materiei, ce problemă nu ar putea fi rezolvată şi ce soluţie nu ar putea fi găsită în noi?
Puterea de a alege este puterea de a schimba
Perspectiva de a ne baza pe ceva din interiorul nostru, pentru a putea depăşi provocările acestor vremuri – spre deosebire de a depinde de ştiinţa şi tehnologia lumii exterioare – poate fi oarecum neliniştitoare pentru unii. „Cum învăţăm să facem ceva atât de important şi atât de necesar?” este întrebarea care apare adesea. Şi, de obicei ea este urmată de o alta: „Dacă aceasta este calea către viitor, cum să învăţăm acum – şi să acţionăm extrem de repede?” Poate la ambele întrebări se poate răspunde cel mai bine cu cuvintele filozofului şi poetului din secolul al XX-lea, Kahlil Gibran.
În cartea sa Profetul, Gibran ne aminteşte ce înseamnă să ai un dar deosebit şi să ştii că puterea lui este deja în tine. El spune: „Niciun om nu-ţi poate spune mai mult decât ceea ce află, pe jumătate adormit, în zorile cunoaşterii tale”. În cuvinte care sunt la fel de frumoase astăzi, ca şi atunci când au fost publicate pentru prima dată în 1923, Gibran ne spune că nu putem fi învăţaţi ceva ce nu ştim deja. Venim pe lume, ştiind deja cum să ne folosim de credinţe.
Astfel încât, această carte este mai puţin despre a învăţa să rescriem codul realităţii şi mai mult despre a accepta că avem deja puterea de a o face – lucru cercetat de mulţi mistici în trecut, inclusiv de poetul sufist Jalal ad-Din ar-Rumi. „Ce fiinţe stranii suntem”, spune Rumi, „căci stând în iad, în adâncul întunericului, ne este teamă de propria noastră nemurire.” Cu aceste cuvinte, marele mistic descrie ironia misterioasei noastre condiţii în această lume.
Pe de o parte, ni se spune că suntem fiinţe delicate şi lipsite de putere, care trăiesc într-o lume în care lucrurile pur şi simplu „se întâmplă”, fără un motiv aparent. Pe de altă parte, trediţiile noastre spirituale cele mai vechi şi mai sacre ne spun că există o forţă care trăieşte în fiecare dintre noi, o putere pe care nu o poate atinge nimic din lume. Cu ea vine şi promisiunea de a supravieţui celor mai întunecate momente ale vieţii şi asigurarea că perioadele dificile sunt doar o parte dintr-o călătorie care duce spre un loc unde lucrurile rele nu se mai pot întâmpla. Nu e de mirare că ne simţim derutaţi, neajutoraţi şi uneori chiar mânioşi, pe măsură ce vedem suferinţa celor dragi şi împărtăşim chinurile a ceea ce uneori pare să fie un iad în lumea din jurul nostru.
Deci, care dintre variante este adevărată? Suntem noi, oare, victime extrem de fragile ale unor evenimente aflate dincolo de voinţa noastră, sau suntem creatori ce au capacităţi latente, pe care noi de-abia începem să le înţelegem? Răspunsul ar putea dezvălui adevărul unuia dintre cele mai profunde mistere ale trecutului nostru. Este, de asemenea, şi subiectul uneia dintre cele mai mari controverse din discuţiile ştiinţifice de azi. Motivul? Ambele întrebări au acelaşi răspuns: Da!
Da, uneori suntem victime ale circumstanţelor. Şi da, suntem uneori chiar creatorii acestor circumstanţe. Care dintre aceste roluri este determinat de alegerile făcute în viaţă, alegeri bazate pe sistemul nostru de credinţe. Prin intermediul puterii dumnezeieşti a credinţei umane, ni se dă capacitatea, la fel de Divină, de a materializa ce anume credem, în matricea care ne scaldă şi ne înconjoară.
....................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu