Suntem la ultima parte a Introducerii la VINDECAREA SPONTANĂ A CREDINŢELOR. Sper ca am reuşi să vă conving să citiţi, să experimentaţi, să va schimbaţi felul de a percepe realitatea care ne înconjoară, şi nu în ultimul rând să aveţi încredere în propriile puteri. După aceasta ultimă parte a Introducerii, voi începe să vă învăţ tehnici uimitor de uşoare de a vă îmbunătăţi starea de sănătate, de a vă păzi pe mai departe de tot ce înseamna boală fizică şi sufletească. Totul depinde de voi înşivă, de cât de determinaţi sunteţi în acest demers, şi mai ales de sensul pe care l-aţi dat propriei voastre vieţi.
..............................................
De ce această carte?
În timp ce scriam Matricea Divină, imediat mi-a devenit clar faptul că rolul nostru în acceptarea miracolelor ar putea fi trecut uşor cu vederea în mesajul general al cărţii, ca subiect secundar. Pentru a descrie limbajul credinţei şi modul în care el ne permite să fim arhitecţii vieţilor noastre, ar fi fost nevoie de un alt volum.
În aceste pagini, veţi descoperi cum să vindecaţi falsele credinţe, care este posibil să vă fi limitat în trecut. În plus, veţi ...
– ... identifica credinţele care inversează procesele de îmbolnăvire din corp.
– ... învăţa credinţe care să creeze relaţii calde şi de lungă durată.
– ... descoperi credinţele care aduc pace în viaţa, în familia şi comunitatea voastră, dar şi în lume.
Pe cât de diferite pot părea pacea, relaţiile şi vindecarea, toate se bazează pe acelaşi principiu: „limbajul credinţei şi sentimentele pe care le avem în legătură cu ceea ce credem”.
Prin natura ei, cercetarea credinţelor este o incursiune profund personală. Fiecare dintre noi are o abordare uşor diferită faţă de credinţele proprii şi încercăm să găsim un mod de a le încorpora în cele colective ale culturii, religiei, familiei şi prietenilor noştrii. Întrucât este o experienţă deosebită, există probabil tot atâtea idei despre ce este o credinţă, câţi oamenii care le deţin.
Pe parcursul celor şapte capitole concise din această carte, vă invit să luaţi în considerare un mod nou – şi poate diferit – de gândire despre voi înşivă, despre viaţa şi lumea voastră. Pentru unii, acest mod de a vedea lucrurile este o provocare la adresa a tot ceea ce au fost învăţaţi până acum. Altora le va stârni suficient de mult curiozitatea, pentru a porni pe o nouă cale spre descoperirea de sine.
Pentru toţi, este important de ştiut încă de la început, la ce vă puteţi aştepta de la informaţiile ce urmează. Dacă sunteţi ca mine, vreţi să ştiţi care este destinaţia, înainte de a pleca la drum.
Din acest motiv, am descris exact ce este această carte – şi ce nu este:
– Aceasta nu este o carte ştiinţifică. Deşi voi prezenta ultimele descoperiri ale ştiinţei, care ne invită să ne regândim relaţia cu lumea, cartea nu a fost scrisă conform formatului sau standardelor unui text ştiinţific şcolar, sau al unui articol dintr-o revistă tehnică.
– Acesta nu este un studiu verificat de alţi oameni de ştiinţă. Fiecare capitol şi fiecare raport de cercetare nu a trecut prin procesul îndelungat de verificare din partea unei comisii de specialitate, sau a unui grup de „experţi” într-un domeniu de sine stătător, cum ar fi matematică, fizică sau psihologie.
– Acesta este un ghid bine documentat, care se bazează pe o cercetare atentă. A fost scris într-o manieră uşor de înţeles în ceea ce priveşte descrierea experimentelor, a studiilor de caz, a înregistrărilor istorice şi a experienţelor personale, care susţin un mod de a ne vedea pe noi înşine în lume, care ne dă putere.
– Acesta este un exemplu despre ceea ce se poate realiza, atunci când depăşim graniţele ştiinţei şi ale spiritualităţii. În loc să privească problemele vremurilor noastre, prin ochii naturii, care este separată şi izolată artificial pe domenii cum ar fi fizica, chimia sau istoria, cartea se vrea o punte între cele mai importante descoperiri ştiinţifice de astăzi şi înţelepciunea eternă adusă din trecut, întreţesându-le, pentru a se ajunge la o înţelegere mai bună a rolului nostru în viaţă. Scopul este de a putea aplica această cunoaştere pentru a crea o lume mai bună – şi a descoperi mai multe despre noi, pe parcurs.
Vindecarea spontană a credinţelor este scrisă ţinând cont de un singur lucru: acela de a prezenta un mesaj important de speranţă şi convingere că se poate, într-o lume care ne face deseori să ne simţim deznădăjduiţi şi neajutoraţi.
Vrem oare, cu adevărat, să aflăm adevărul?
Într-o altă lucrare a sa, Rumi descrie şi mai mult natura curioasă a relaţiei noastre cu realitatea, spunând: „Noi suntem oglinda şi faţa din oglindă. Noi suntem apa rece şi proaspătă, dar şi ulciorul care o toarnă”. La fel cum Iisus ne-a spus că am putea să ne salvăm, scoţând la suprafaţă ceea ce se află în interiorul nostru, Rumi spune că noi creăm continuu realitatea (uneori conştient, alteori inconştient) şi facem acest lucru, în timp ce experimentăm ce am creat. Cu alte cuvinte, suntem atât artiştii, cât şi opera de artă, sugerând că avem puterea de a ne modifica vieţile astăzi – alegând, în acelaşi timp, cum să le modelăm, încă o dată, a doua zi.
În timp ce, pentru unii, aceste analogii reprezintă un mod reconfortant şi proaspăt de a privi lumea, pentru alţii ele zdruncină fundamentul unor concepţii tradiţionale foarte vechi. Nu e ceva neobişnuit să vezi oameni de ştiinţă renumiţi, care ezită să recunoască implicaţiile propriilor lor cercetări, atunci când acestea dezvăluie faptul că noi suntem, de fapt, creatori puternici în univers.
Când vorbesc în public despre această ciudăţenie, ea este deseori primită cu o reacţie asemănătoare unei replici cunoscute din filmul A Few Good Men /Câţiva oameni buni/. În acest film extraordinar, din 1992, comandantul bazei de la Guantanamo Bay, colonelul Nathan Jessep, este judecat de locotenentul Daniel Kaffee şi i se cere adevărul cu privire la moartea misterioasă a unui militar din bază. Dându-şi seama că răspunsul ar fi cam greu de suportat de către cei din sală, Jessep răspunde cu aceste cuvinte devenite celebre: „Nu puteţi face faţă adevărului!”
Poate că cea mai mare provocare a vremurilor noastre este: Putem noi, oare, face faţă adevărului pe care ne-am angajat să-l descoperim? Avem noi oare curajul de a accepta cine suntem în univers şi rolul pe care-l implică existenţa noastră? Dacă răspunsul este da, atunci va trebui să acceptăm şi responsabilitatea care vine odată cu faptul că ştim că putem schimba lumea, schimbându-ne pe noi înşine.
Am văzut deja cum credinţele generale de ură, separare şi frică ne pot distruge corpul şi lumea, mai repede decât ne-am putut imagina vreodată. Poate că nu avem nevoie decât de o mică modificare a modului în care ne gândim la noi înşine, pentru a recunoaşte marele adevăr care spune că suntem, de fapt, arhitecţii experienţei noastre. Suntem artişti cosmici, care îşi exprimă credinţele cele mai profunde, pe pânza cuantică a universului. Care sunt şansele ca, prin transformarea credinţelor distructive din trecut, în unele de vindecare şi de pace, ce susţin viaţa, să putem schimba lumea de astăzi şi, în acelaşi timp, viitorul?
Poate că nu va mai fi nevoie să ne punem această întrebare, mult timp de acum încolo. Noile descoperiri despre puterea credinţei sugerează faptul că suntem pe punctul de a afla răspunsul.
– Aceasta nu este o carte ştiinţifică. Deşi voi prezenta ultimele descoperiri ale ştiinţei, care ne invită să ne regândim relaţia cu lumea, cartea nu a fost scrisă conform formatului sau standardelor unui text ştiinţific şcolar, sau al unui articol dintr-o revistă tehnică.
– Acesta nu este un studiu verificat de alţi oameni de ştiinţă. Fiecare capitol şi fiecare raport de cercetare nu a trecut prin procesul îndelungat de verificare din partea unei comisii de specialitate, sau a unui grup de „experţi” într-un domeniu de sine stătător, cum ar fi matematică, fizică sau psihologie.
– Acesta este un ghid bine documentat, care se bazează pe o cercetare atentă. A fost scris într-o manieră uşor de înţeles în ceea ce priveşte descrierea experimentelor, a studiilor de caz, a înregistrărilor istorice şi a experienţelor personale, care susţin un mod de a ne vedea pe noi înşine în lume, care ne dă putere.
– Acesta este un exemplu despre ceea ce se poate realiza, atunci când depăşim graniţele ştiinţei şi ale spiritualităţii. În loc să privească problemele vremurilor noastre, prin ochii naturii, care este separată şi izolată artificial pe domenii cum ar fi fizica, chimia sau istoria, cartea se vrea o punte între cele mai importante descoperiri ştiinţifice de astăzi şi înţelepciunea eternă adusă din trecut, întreţesându-le, pentru a se ajunge la o înţelegere mai bună a rolului nostru în viaţă. Scopul este de a putea aplica această cunoaştere pentru a crea o lume mai bună – şi a descoperi mai multe despre noi, pe parcurs.
Vindecarea spontană a credinţelor este scrisă ţinând cont de un singur lucru: acela de a prezenta un mesaj important de speranţă şi convingere că se poate, într-o lume care ne face deseori să ne simţim deznădăjduiţi şi neajutoraţi.
Vrem oare, cu adevărat, să aflăm adevărul?
Într-o altă lucrare a sa, Rumi descrie şi mai mult natura curioasă a relaţiei noastre cu realitatea, spunând: „Noi suntem oglinda şi faţa din oglindă. Noi suntem apa rece şi proaspătă, dar şi ulciorul care o toarnă”. La fel cum Iisus ne-a spus că am putea să ne salvăm, scoţând la suprafaţă ceea ce se află în interiorul nostru, Rumi spune că noi creăm continuu realitatea (uneori conştient, alteori inconştient) şi facem acest lucru, în timp ce experimentăm ce am creat. Cu alte cuvinte, suntem atât artiştii, cât şi opera de artă, sugerând că avem puterea de a ne modifica vieţile astăzi – alegând, în acelaşi timp, cum să le modelăm, încă o dată, a doua zi.
În timp ce, pentru unii, aceste analogii reprezintă un mod reconfortant şi proaspăt de a privi lumea, pentru alţii ele zdruncină fundamentul unor concepţii tradiţionale foarte vechi. Nu e ceva neobişnuit să vezi oameni de ştiinţă renumiţi, care ezită să recunoască implicaţiile propriilor lor cercetări, atunci când acestea dezvăluie faptul că noi suntem, de fapt, creatori puternici în univers.
Când vorbesc în public despre această ciudăţenie, ea este deseori primită cu o reacţie asemănătoare unei replici cunoscute din filmul A Few Good Men /Câţiva oameni buni/. În acest film extraordinar, din 1992, comandantul bazei de la Guantanamo Bay, colonelul Nathan Jessep, este judecat de locotenentul Daniel Kaffee şi i se cere adevărul cu privire la moartea misterioasă a unui militar din bază. Dându-şi seama că răspunsul ar fi cam greu de suportat de către cei din sală, Jessep răspunde cu aceste cuvinte devenite celebre: „Nu puteţi face faţă adevărului!”
Poate că cea mai mare provocare a vremurilor noastre este: Putem noi, oare, face faţă adevărului pe care ne-am angajat să-l descoperim? Avem noi oare curajul de a accepta cine suntem în univers şi rolul pe care-l implică existenţa noastră? Dacă răspunsul este da, atunci va trebui să acceptăm şi responsabilitatea care vine odată cu faptul că ştim că putem schimba lumea, schimbându-ne pe noi înşine.
Am văzut deja cum credinţele generale de ură, separare şi frică ne pot distruge corpul şi lumea, mai repede decât ne-am putut imagina vreodată. Poate că nu avem nevoie decât de o mică modificare a modului în care ne gândim la noi înşine, pentru a recunoaşte marele adevăr care spune că suntem, de fapt, arhitecţii experienţei noastre. Suntem artişti cosmici, care îşi exprimă credinţele cele mai profunde, pe pânza cuantică a universului. Care sunt şansele ca, prin transformarea credinţelor distructive din trecut, în unele de vindecare şi de pace, ce susţin viaţa, să putem schimba lumea de astăzi şi, în acelaşi timp, viitorul?
Poate că nu va mai fi nevoie să ne punem această întrebare, mult timp de acum încolo. Noile descoperiri despre puterea credinţei sugerează faptul că suntem pe punctul de a afla răspunsul.
Gregg Braden
Taos, New Mexico
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu