SĂ ÎNCEPEM......

   Vă spun o povestioară care se petrece într-o familie oarecare, într-un oraş oarecare.               

   Personajele noastre, mama, tata si bineînţeles copilul.

   Este o după-amiază liniştită. Treburile casei sunt gata, copilul a mâncat, şi-a făcut lecţiile şi este afară la joacă. Urmează să apară tata de la birou. Masa este pusă, mâncarea caldă, mama îl aşteaptă nerăbdătoare.

   Totul este aşa cum trebuie să fie, calm, împlinire şi o aşteptare senină.

Iată, apare tata... după felul în care apasă pe butonul soneriei, mama de cealaltă parte a uşii are deja un presentiment neplăcut.

   Deschide.

   Tata, nervos nevoie mare, aruncă mapa undeva într-un colţ, se descalţă, uită de sărutul de bun sosit, spune un „Bună...” repezit, intră în baie, se schimbă, şi la fel de încruntat se aşează la masă în faţa soţiei, în ochii căreia se întrezăreşte mută, întrebarea „oare ce s-o fi întâmplat?”.

   Ei, de fapt acum începe povestea noastră.

   În virtutea comunicării dintre soţi, tatăl începe să îşi reverse necazul asupra a tot şi toate din jurul său. Astfel, ciorba, friptura, chekul şi într-un final mama, află de necazul omului. Apar pe rând în scenă, şeful, colega şi colegul, neînţelegerea, fapta abominabilă petrecută cu puţin timp în urmă.

   Dintr-o dată, ciorba e prea acră, friptura prea tare, chekul e uscat, iar mama nu e în stare să înţeleagă dedesupturile situaţiei.

  Mama, din umbră, devine în câteva clipe un agresiv duşman al şefului, colegei şi colegului, care toţi la un loc l-au necăjit pe tata.

  Pe măsură ce se derulează firul întâmplării de la serviciu, încet, încet, tata îşi revine, se destinde... s-a descărcat.

   Ce se întâmplă în acest timp cu mama?

  Supărată, strânge masa, spală vasele, sparge o farfurie, două, din cauză că îi tremură încă mâinile de indignare.

   Tata, relaxat pe fotoliu, citeşte ziarul.

   Sună telefonul. Mama ridică receptorul... La celălalt capăt al firului, prietena ei cea mai bună.

   — Bună, ce faci? Întreabă prietena.

   — Bine!?....

   — Sigur? După voce şi ton, nu aş spune că aşa bine....

    Dintr-o dată, vijelios, mama povesteşte prietenei păţania soţului.

   Povestind, simte cum îşi revine în apele ei. Dincolo, prietena primeşte tot necazul familiei.  Încearcă câteva cuvinte de încurajare şi apoi închide.

   Pe tata îl doare stomacul. A mâncat cu nervi. Pe mama, capul.... face eforturi să înţeleagă.  Prietena, e plină de compătimire şi tristă din cauza celor auzite. Copilul, întors de la joacă, simte instinctiv că ceva nu e în regulă şi se retrage în camera lui.

   Ce s-a întâmplat de fapt?

   O păţanie banală, petrecută la birou, povestită şi repovestită, capătă valenţe deosebite.

   Personajele noastre devin rând pe rând:

    - tata, se descarcă de toată energia negativă, avid de echilibru, povestind, fură efectiv din calmul şi liniştea mamei, devenind astfel nimic altcea decât un vajnic vampir energetic, secătuind-o pe sărmana mamă;

   - mama, primeşte senină şi iubitoare tot valul de energie negativă descărcat de tată, şi ajunge victima vampirului de lângă ea, pe care l-a luat draga de ea, la bine şi la rău;

   - prietena, la rândul ei, prin ceea ce îi povesteşte mama, absoarbe şi ea mai departe energia negativă a mamei de astă dată, devenind victimă, iar mama vampir energetic;

   - copilul, prin rezonanţă, simte tot ce se întâmplă în jurul lui, şi se retrage în el însuşi, nedorind să deranjeze pe nimeni.

   Ce vină poartă oare mama, prietena şi copilul?

   Toţi suferă în urma întâmplării de la birou.

   Vă las să reflectaţi, şi vă deschid calea către dialog...

   De aici pornim în incursiunea noastră în tehnicile de auto-vindecare.