După cum v-am spus în precedenta postare, trebuie în primul rând să facem o curăţare energetică a casei în care locuim.
Cum facem?
Foarte simplu...
Cea mai bună curăţare este de departe cea pe care o face preotul prin sfeştanie. Toate doamnele şi domnişoarele ştiu că, de cel puţin două ori pe an, înainte de cele mai mari sărbători creştine ale anului, Sfintele Paşti şi Crăciunul, trebuie chemat preotul.
Dar nu numai. La şase săptămâni de la moartea unei rude care a murit în casa noastră şi care a fost dusă la cele veşnice din această casă, de asemenea vom chema preotul care va face slujba de sfeştanie în scopul liniştirii spiritului celui plecat pe care îl ajută să treacă dincolo, în lumină, adunându-i toate amprentele energetice ale sufletului pe care i le restituie, întregindu-l.
Dar şi noi putem să curăţăm casa de energiile nedorite, energii pe care fiecare le numim conform tradiţiilor în care am crescut şi am fost educaţi.
În fiecare vineri, sau în ziua în care am făcut curăţenia săptămânală a casei, facem o tămâiere după care dăm cu agheazmă. Ce vreau să accentuez este faptul că va trebui să insistăm atât cu tămâierea cât şi cu agheazma în colţurile tuturor camerelor, colţurile fiind locuri de acumulare predilectă a energiilor negative remanente.
Se poate verifica dacă am curăţat cum se cuvine casa, plimbându-ne cu o lumânare aprinsă de-a lungul pereţilor, iar acolo unde flacăra pâlpâie şi fumegă mai tare, sigur trebuie să revenim cu tămâierea şi cu agheazma. Dar aveţi grijă să închideţi toate ferestrele şi uşile pentru a nu avea curent în camera pe care o verificaţi.
După fiecare astfel de curăţare, ai o senzaţie nedefinită de bine, de calm, parcă se linişteşte casa, iar noi fără să vrem suntem mai relaxaţi, s-ar putea ca unii dintre noi să începem să căscăm, să lăcrimăm puternic... începem astfel să ne curăţăm energetic doar prin curăţarea mediului ambiant.
Chiar şi prietenii care ne intră în casă în ziua respectivă, simt pace în jurul lor, şi chiar îţi fac remarca:
„— Ce bine e la voi, nu ştiu de ce, dar parcă sunt mai relaxat şi liniştit decât când am venit !!??....”
Dar să nu credeţi cumva că energiile negative le găsim numai în colţurile sau de-a lungul pereţilor casei. Nu! Tot ce atingem noi în casă, rudele, prietenii, vecinii se încarcă cu energiile noastre mai mult sau mai puţin negative, mai mult sau mai puţin pozitive. Din această cauză trebuie să ne pozitivăm cât mai mult, să ne relaxăm, să facem pace cu noi înşine şi cu tot ce este în jurul nostru.
Peste tot pe unde trecem vom lăsa propriile noastre amprente energetice.
Nu credeţi deci, că, trebuie să fim cât mai împăcaţi, liniştiţi şi pozitivi cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru?
Eu cred că da...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu